
Emisiunile RFI RO
Actualitatea de vineri, 26 septembrie 2014
conducta_gaz.jpg

sumarul emisiunii 40 de minute
DNA cere aviz pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri. Aceștia sunt acuzați că ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli. Prejudiciul estimat de anchetatori este de 20 de milioane de dolari.
Primul sector care ar trebui sprijinit prin reducerea TVA, după aplicarea măsurii la pâine şi produse de panificaţie, este cel al cărnii, apreciază ministrul Agriculturii. Dupa un an de la intrarea in vigoare, reducerea TVA la paine a adus incasari substantiale la buget.
Astăzi se incheie oficial negocierile pentru acordul de liber schimb intre Uniunea Europeana si Canada. România şi Bulgaria ar putea bloca ratificarea documentului, din cauza menţinerii vizelor canadiene pentru cele două ţări.
Iar la Londra Parlamentul se apropie de finalul dezbaterii privind participarea Marii Britanii la bombardamente in Irak, împotriva obiectivelor Statului Islamic. Regatul Unit se va alatura astfel Parisului si Washingtonului care deja au lansat atacuri aeriene impotriva organizatiei teroriste.