Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Porcul românesc, bun, dar prea scump

Fermierii din România, cei care se ocupă cu creșterea animalelor, sunt departe de a îndestula piața. În nici un domeniu producția locală nu acoperă consumul, așa că o bună parte din necesar vine din import. Un lucru normal într-o piață liberă, doar că piața românească este oarecum distorsionată de diferențele de costuri.

Carnea produsă în România este mai scumpă decât cea venită din import, iar explicațiile nu lipsesc. Printre acestea, cea mai des întâlnită este diferența de tehnologizare a agriculturii. Chiar și cu împrumuturi de la bănci și cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, fermierii români tot produc mai scump decât cei din Ungaria sau Polonia, ca să nu mai vorbim de Germania, Franța, Danemarca sau Belgia.

Această diferență am găsit-o în mai toate reportajele din acest proiect, iar cel mai bine poate fi calculată în zonele în care agricultura se face cu chin și cu mai puțin profit, uneori chiar deloc. Un exemplu în acest sens l-am găsit în comuna Sălățig, din Sălaj, aproape de satul Mineu.

Doi asociați – Vasile Maghiar și Emoke Bodea, lucrează câteva sute de hectare. Numai că pământurile sunt atât de împrășiate încât ai senzația că cineva s-a jucat și le-a aruncat din avion. Unele suprafețe sunt atât de mici încât, în alte zone din România, ele probabil nici nu ar fi băgate în seamă de marii fermieri. Numai că în Sălaj pământul bun e rar, așa că Vasile Maghiar și Emoke Bode adună fiecare bucată de pământ disponibilă. Încet, încet, au ajuns la câteva sute de hectare și la o fermă de îngrășare a porcilor. Multe au fost făcute cu bani de la capitolul agricultură al bugetului Uniunii Europene. Rămâne însă problema fărâmițării terenurilor, spune Vasile Maghiar.

Deocamdată, pesimismul lui Vasile Maghiar, fermier din Sălaj, pare îndreptățit. Produsele obținute se vând pe bani puțini, așa că de extindere nici nu poate fi vorba, măcar până plătește toate creditele luate. Și mai există o problemă, care ține tot de costuri, și vorbim acum de ferma de porci pe care o au Vasile Maghiar și Emoke Bodea – purceii crescuți sunt aduși din import, pentru că în România nu se găsesc. În România nu mai sunt mari ferme de reproducție în acest domeniu, iar cele care există sunt ale unor firme care nu vând, ci le folosesc în scop propriu. Așa că purceii vin din Ungaria sau Germania, cel mai des, și nu sunt deloc ieftini – acum prețul e undeva la 70 de euro pe bucată. Greu de crezut că în aceste condiții fermierii români ar putea concura cu importurile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Rural pe FACEBOOK!

Ascultă emisiunea Rural din 06 octombrie 2014
1063