Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


”De ce v-ați întors în țară, domnule doctor? Pentru că era nevoie de mine”

uscatu_rtv_35102800.jpg

Dr. Marius Uscatu

Chirurgul Marius Uscatu răspunde tuturor pacienților la telefon, chiar și după ani și ani de la intervenția chirurgicală. Relația medic-pacient nu se oprește niciodată, cât timp medicul vrea să știe ce-i mai face pacientul operat.

La emisiune Marius Uscatu a venit rapid, prin trafic, pe motocicletă. Un om foarte ocupat, dar care nu refuză o discuție pentru a explica foarte limpede că este important să te implici. Atât. Să te implici într-atât încât și să refuzi dacă ți se solicită o operație pe care nu consideri că trebuie să o faci.

”Mărturisesc, argumentul estetic nu mă impresionează foarte tare”

Marius Uscatu opereaza atunci când consideră că pacientul are o suferință reală, care îi produce disconfort. Nu se lasă înduplecat să opereze deviații mici, care le împiedică pe doamne și domnișoare să încalțe un pantof îngust. Pentru cei care nu au nevoie de operație pentru așa numitele monturi chirurgul recomandă doar încălțămintea comodă și monitorizarea deviației.

”Când am venit în România, am așteptat patru luni să pot opera, deși aveam o listă întreagă de pacienți”

Piedica era un anumit tip de anestezie care nu se practica în România, dar absolut necesar pentru ca și post-operator evoluția pacientului să fie corectă. A durat ceva timp până când chirurgul Marius Uscatu a reușit să-și convingă o colegă să aplice această anestezie care presupunea exersarea unei anumite tehnici.

”Durerea după operațiile respective atinge un prag aproape insuportabil”

Nu foarte multă lume știe cât este de mare durerea în astfel de operații de ortopedie. Depășește, spune medicul, durerile nașterii, în consecință acest tip de anestezie este absolut esențială.

Toată discuția o găsiți mai jos, în fișierul audio.

 
Sănătatea FM, ediția din 15 octombrie, Chirurgia antepiciorului