Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Actualitatea de marţi 19 noiembrie 2013

ponta_in_parlament.jpg

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul legii descentralizării

Guvernul şi-a angajat marţi în Parlament răspunderea pe proiectul legii descentralizării. Un serviciu public mult mai aproape de nevoile cetăţeanului, o economisire a resurselor financiare şi o activitate cu mai puţină birocraţie şi corupţie, a spus premierul Victor Ponta în faţa senatorilor şi deputaţilor.

sumarul emisiunii 40 de minute

Ministrul de finanţe Daniel Chiţoiu şi preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea vor fi chemaţi la audieri în comisia senatorială privind activitatea băncii pe 9 decembrie. Între timp, parlamentarii care fac parte din această comisie solicită CEC lista creditelor acordate în condiţii speciale, începând cu 2011.

Parlamentul European a adoptat bugetul Uniunii pentru următorii şapte ani, o sumă mai mică comparativ cu precedentul cadru plurianual. Din cele 908 miliarde de euro cei mai mulţi bani merg la agricultură şi politica de coeziune.

O grupare jihadistă considerată ca având legături cu reţeaua extremistă Al-Qaida a revendicat "dublul atentat sinucigaş" comis în faţa ambasadei Iranului la Beirut. Cel mai recent bilanţ indică 22  de morţi şi 146 de răniţi.

Marţi seară România-Grecia se joacă pe viaţă şi pe moarte. Naţionala trebuie să bată cu 2-0, pentru a se califica la mondialul din Brazilia. Fostul selecţioner Emeric Ienei crede că un element cheie în meciul de pe Arena Naţională va fi publicul.

 

Emisiune realizată de Anca Năstase