Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Jurnal Rural – 11 mai 2015

În prima jumătate a lunii iunie va fi lansat întregul PNDR 2014 - 2020, anunță George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. La ora actuală sunt în derulare doar trei măsuri.

Acestea au fost lansate în 25 martie, iar pe noul PNDR, anunță agenția de finanțare rurală, deocamdată a fost depus doar un proiect.

”Estimarea noastră este că în prima jumătate a lunii iunie vom da drumul întregului program. Așteptăm să vină o scrisoare de conformitate de la Comisia Europeană, deoarece a fost parcurs tot fluxul de avizare și ne mai trebuie doar semnătura finală”, a precizat Turtoi. În acest fel, România poate deschide toate măsurile din PNDR în baza scrisorii de conformitate, chiar dacă aprobarea oficială a programului este așteptată abia în prima parte a lunii iunie.

Primele două măsuri de finanțare pe noul PNDR au fost deschise pe 25 martie 2015, respectiv măsura destinată tinerilor fermieri și cea pentru investițiile în ferme.

România are alocată prin PNDR 2014 - 2020 o sumă totală de 9,3 miliarde de euro, din care 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene, iar 1,3 miliarde de euro reprezintă contribuția națională. Noul program destinat dezvoltării agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanțare.

Amânări la plată pentru crescătorii de animale

În legătură cu întârzierea apărută în procesul de depunere de către crescătorii de animale a cererii unice de plată, APIA anunță că va programa în curând fermierii în funcție de specificul activității agricole pentru fiecare în parte. De asemenea, APIA precizează că în următoarea perioadă se vor putea depune cererile unice de plată și de către crescătorii de animale din speciile bovine, ovine și caprine pentru a putea beneficia de ajutoarele naționale tranzitorii din sectorul zootehnic.

Beneficiarii acestor plăți sunt fermierii activi persoane fizice sau/și persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol sau/și sunt deținători de animale, conform legislației.

Măsurile și schemele de sprijin pe suprafață sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și din bugetul de stat.

Tot mai puține cereri pentru plata pe suprafață

Numărul cererilor pentru plata pe suprafață depuse la APIA de fermieri a scăzut cu fiecare an. Explicația, în cele mai multe dintre județe, este că suprafețele exploatate s-au comasat.

Trebuie remarcat că o mare parte dintre proprietarii de terenuri sunt în vârstă și au preferat să dea pământul în arendă. Potrivit datelor APIA, în 2007, 1,24 milioane de fermieri au depus cereri pentru plata pe suprafață, solicitările fiind pentru 9,2 milioane de hectare.

Un an mai târziu, în 2008, numărul lor scădea la 1,1 milioane pentru aceeași suprafață. Iar în 2011 erau deja 1,04 milioane de fermieri.

Anul trecut, APIA a făcut astfel de plăți pentru aproximativ un milion de fermieri.

Scad prețurile la alimente la 1 iunie?

Ministerul Agriculturii stă cu ochii în patru pe creșterile de preț la alimente și monitorizează toate sesizările pe care le primește pe site, pe email sau pe pagina sa de facebook vizavi de practicile incorecte de pe piață sau referitoare la creșterile de preț la alimente.

”Sunt sesizări vizavi de diferite creșteri de prețuri, unele se certifică, iar altele nu, dar rezultatul, dincolo de toate aceste discuții, este unul pozitiv. Există foarte multe lanțuri de magazine care au decis să înghețe prețurile pentru a elimina orice suspiciune pe această zonă după ce au fost mărite sau nu. Acestea lucruri le vom vedea imediat după ce vom avea raportările și cifrele de la INS și monitorizarea Consiliului Concurenței pentru a da până la urmă certitudinea că au existat practici corecte în piață”, spune ministrul agriculturii.

El a precizat că lanțurile de magazine din România, cu mici excepții, au dat dovadă de deschidere în a afișa și prețul vechi și cel nou, la raft, în acord cu politica guvernamentală, subliniind că, după data de 1 iunie, când va intra în vigoare TVA de 9% la alimente, prețul acestora la raft va scădea cu 12 procente în cele mai multe magazine.

Deputații spun că vor să ajute fermierul român

În acest timp, legea privind închiderea la sfârșit de săptămână a hipermagazinele a fost din nou scoasă la înaintare. Astfel, deputații liberali Nini Săpunaru şi Tinel Gheorghe au iniţiat un proiect de modificare a Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, prin care hipermagazinele vor fi închise duminica şi în zilele de sărbători legale.

Deputaţii liberali precizează în expunerea de motive că prin acest act normativ susţin  revitalizarea comerţului tradiţional, prin limitarea programului de lucru al hipermagazinelor.

Parlamentarii susțin că ”limitarea va determina consumatorul român să se concentreze pentru cumpărăturile zilnice sau săptămânale în zilele lucrătoare şi în prima parte a weekendului, respectiv vineri după amiază şi sămbăta, urmând ca pentru duminică să se reorienteze pentru familie, mişcare în aer liber, cultură”.

Liberalii mai consideră că propunerea legislativă va avea efect pozitiv, pe termen lung, asupra producătorilor agricoli, prin valorificarea propriilor produse şi stimularea acestora pentru a produce şi pe viitor.

Micii producători de lapte, avantajați de fiscalitate

Un mic artificiu fiscal, prin intermediul căruia nu sunt nevoiți să plătească TVA, îi face pe micii fermieri din industria laptelui să își vândă producția mai ieftin către procesatorii locali, în detrimentul fermelor mari, care se luptă pentru supraviețuire.

”Fermierii au început în ultima perioadă să dezvolte centrele de colectare, unde laptele cumpărat nu e purtător de TVA. Procesatorii au lăsat fermele mari în aer și au început să ia de la cei mici. Eu am tras un semnal de alarmă. Dacă se continuă așa, toate investițiile de la fermele mari se vor prăbuși, vor intra în faliment, și toată munca din ultimii 10 ani în sectorul zootehnic se prăbușește”, spune Dorin Cojocaru, președintele APRIL, Asociația Patronală din Industria Laptelui.

El amintește că România are în prezent 2.500 de ferme de lapte plătitoare de TVA, însă, rând pe rând, acestea sunt nevoite să se închidă.

Pe Măsura 112 din vechiul PNDR, tinerii fermieri au depus proiecte, în vederea înființării de ferme de creștere a bovinelor pentru carne și lapte, în valoare de peste 14 milioane de euro.

Până la finele lunii ianuarie 2015, în conturile beneficiarilor au intrat mai mult de 10 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

 
Ascultă Jurnal Rural din 11 mai 2015