Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Actualitatea de vineri, 3 iulie 2015

grecia.jpg

Doua zile pana la referendumul din Grecia
Doua zile pana la referendumul din Grecia

Cu doua zile inainte de referendum, ministrul grec de finante spune ca acordul dintre Atena şi creditori este aproape finalizat. Dacă grecii vor vota da, Guvernul va accepta propunerea avansată de finantatori săptămâna trecută, a adaugat Yannis Varoufakis. De cealalta parte, premierul indeamna populatia să respingă "şantajul" creditorilor. Potrivit unui sondaj Bloomberg, populatia este divizata în mod egal în privinţa votului de duminica.

sumarul emisiunii 40 de minute

In conditiile in care frecvenţa cazurilor de suicid la tinerii de 15 - 19 ani este cu 50% peste media europeană, iar la adulţi este cu 21% mai mare, Consiliul Naţional al Audiovizualului avizeaza negativ un proiect de lege care are în vedere interzicerea mediatizării suicidului şi a tentativelor de suicid.

Franța respinge cererea de azil depusă de fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.  Acesta este refugiat de trei ani  in ambasada Ecuadorului la Londra. Assange a amintit ca impotriva sa nu au fost formulate acuzatii oficiale și nu a fost pus sub urmărire penală. Cu toate acestea, el este vizat de un mandat de arestare pentru că a părăsit Suedia fără a răspunde la convocările justiției suedeze.

Iar presedintele Francois Hollande isi incheie turneul fulger din Africa in Angola. Pe langa latura economica a vizitei, deplasarea liderului francez are si scopul de a face uitat episodul “Angolagate”, care a deteriorat relatiile dintre Paris si Luanda. Scandalul legat de vânzările de arme franceze catre Angola izbucnit în anii 90.

Emisiunea 40 de minute din 3 iulie 2015