Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De la tipografie, la agricultură. Plus o fabrică pentru carne de vânat

pensiunea_honor.jpg

Andras Albert are singura fabrică din România profilată pe prepararea vânatului
Andras Albert are singura fabrică din România profilată pe prepararea vânatului
Image source: 
RFI

În ediția de astăzi a emisiunii ”Rural” ajungem în Harghita, în satul Izvoare, acolo unde Andras Albert are singura fabrică din România profilată pe prepararea vânatului. Cu fonduri europene a construit și o pensiune și a adus cai din Islanda, pentru cursuri de echitație.

Andras Albert, din Odorheiu Secuiesc, a fost până nu demult proprietarul unei mari afaceri în domeniul tipăriturilor. Banii obținuți au fost investiți, încet-încet, în cumpărarea de pământ în zonă, astfel că la ora actuală are mai mult de 300 de hectare. Și pentru că zona se pretează de minute vânătorii, Andras Albert are pe domeniul său câteva sute de exemplare, care îi furnizează materie primă pentru fabrică. ”Am pornit de la rețetele măcelarilor sași, care erau cei mai pricepuți în prepararea vânatului. Importăm din Ungaria condimente tradiționale pe care le folosim după rețetele de odinioară”, spune omul de afaceri Andras Albert, care mai spune că ”noi nu facem preparate bio sau ecologice. Noi facem preparate tradiționale”.

Tot în emisiunea de acum discutăm despre intenția Comisiei Europene de a introduce o serie de limitări mult mai stricte în ceea ce privește utilizarea pesticidelor în agricultura ecologică. Numai că majoritatea acestor propuneri sunt respinse de sectorul agricol, precum și de unii oficiali de la Bruxelles.

În ultimii ani, vânzarea de produse ecologice a devenit o adevarată afacere și, conform Comisiei Europene, numărul de produse considerate ecologice a crescut de peste patru ori în ultimul deceniu. Legislația Uniunii Europene privind agricultura ecologică datează din 1991, fiind revizuită în 2009. Legea stabilește standarde minime care trebuie respectate pentru ca o cultură să fie considerată ecologică.

Pe acest fond, Greenpeace România a lansat un raport cu recomandări în domeniu.

Ascultă emisiunea Rural din 19 octombrie 2015