Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România - Spania, meci câştigat în investiţii bilaterale

_mg_9907.jpg

Agustin Navarro de Vicente Gella și Dan Pavel in studioul radio
Agustin Navarro de Vicente Gella și Dan Pavel

Un dialog neconvenţional despre convenţionalul, firesc şi natural, al business-ului as usual, pe relaţia comercială şi economică bilaterală, cu Spania. Agustin, decriptează, la Rfi, nivelul investiţiilor dintre Spania şi România, în analiza comparativă dintre datele existente, la nivelul anilor 2013, 2014, atât în sistemul de analiză comercială spaniol, cât şi în cel românesc, cel al BNR.

Astfel, aflăm de nivelul investiţiilor străine directe spaniole în România, segmentarea pe principalele domenii, ce sunt explicate în emisiune, de la real estate - dezvoltări imobiliare, la modă, energie, componente auto. O perspectivă foarte interesantă aduce invitatul nostru asupra atractivităţii investiţiilor româneşti ce pot beneficia, în Spania, de câteva ingrediente-cheie printre care: prezenţa unei foarte numeroase comunităţi româneşti, de peste 1 milion, caracterul de platforma-cadru de investiţii şi către alte alte pieţe, cum ar fi cele de America Latină, Africa de Nord şi de Vest, etc.

Despre potenţialul, provocările şi perspectivele României, în această ordine exprimată de Agustin în investiţii, şi aici găsim 3 sugestii concrete în domeniile agro-businessului, educaţiei vocaţionale inalt-profesionalizate şi a infrastructurii, şi despre cum vede invitatul nostru, un înalt funcţionar public, autentic şi dedicat, antreprenorul de succes, iată ce vorbim, în emisiune. Dar şi despre onoarea, deosebită, pe care Agustin Navarro de Vicente Gella ne-o face exprimându-se într-o frumoasă limbă română.

Invitat: Agustin Navarro de Vicente Gella, Şeful Biroului Comercial şi Economic al Spaniei la Bucureşti

Emisiunea Business ON AIR din 17 martie 2016
1462