Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europarlamentar: Este o chestiune de demnitate să avem același statut ca celelalte state europene

Canada dă dovadă de lipsă de eleganță, multiplicând condițiile de eliminare a vizelor pentru România. Iată ce spune europarlamentarul Sorin Moisă, până de curând raportor al social-democraților pentru Acordul UE-Canada, funcție din care a demisionat t în semn de protest. La RFI eurodeputatul explică de ce atitudinea autorităților de la Ottawa în chestiunea vizelor nu poate fi acceptată.

La rândul său, ministerul român al afacerilor externe se arată dezamăgit de faptul că autoritățile canadiene nu au eliminat încă vizele pentru cetățenii români, iar modul de abordare a relaţiei UE-Canada va fi reevaluat, se arată într-un comunicat oficial al ministerului. ”Ne apropiem de o scadenţă pe care am dori s-o evităm, iar autoritățile canadiene perpetuează o atitudine discriminatorie”, spune la RFI senatorul Titus Corlățean, fost ministru de Externe. L-am întrebat pe Titus Corlățean cum se explică totuși diferența de atitudine a Bucureștiului față de Statele Unite și Canada în chestiunea vizelor.

Există o singură poziție europeană - toți cetățenii UE trebuie tratați egal, a declarat liderul grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European (PE), Manfred Weber, după ce Comisia Europeană a anunțat săptămâna trecută că a stabilit ca termen jumătatea lunii iulie pentru a evalua posibilitatea suspendării reciprocității vizelor cu Statele Unite ale Americii, Canada și Sultanatul Brunei, în lipsa exceptării vizelor aplicată de cele trei țări pentru cetățenii tuturor statelor membre UE.

Emisiunea Tânăr în Europa din 20 aprilie 2016