Decriptaj: Ce se întâmplă cu Turcia?

Domnule profesor, este Turcia un stat puternic?

A fost, cât timp a reușit să controleze chestiunea identității, dar nu într-o formă democratică. Da, performanță economică a existat, în funcție de conjucturile economice regionale. Însă nu a fost o performanță constantă. Dacă vrei o performanță economică fundamentată corect, ai nevoie de o societate liberă. Or, societatea nu este liberă, pentru că statul încearcă să impună o identitate care nu este acceptată de o parte însemnată a membrilor societății. Sunt peste 10 milioane de credincioși sunniți alevi, care contestă identitatea formală hanafi. De aproape 100 de ani, Turcia nu reușește să trimită în condiții de siguranță un profesor care să predea într-o școală din sud-estul țării, nu reușește să producă bunăstare economică într-o bună parte din țară. Ceea ce arată că statul nu este atât de puternic.

Și cum poate face față actualelor provocări?

Nu face față. Este o incapacitate mascată de aparente succese economice, dar care și ele au început să nu mai fie atât de evidente.

Totuși, guvernul AKP și președintele Erdogan încearcă să impună un stat tot mai autoritar. Nu înseamnă asta și un stat puternic?

Un stat autoritar, care se teme de propria populație, nu e niciodată un stat puternic.  Un stat care recurge zilnic la exerciții de forță nu este în realitate un stat puternic. (...) Practic, sud-estul Turciei este astăzi într-o stare de război precum cel din Siria. Chiar acum două minute vedeam fotografii din niște localități care sunt una cu pământul. Oamenii de acolo sunt refugiați sau exilați. Cifrele cele mai pesimiste vorbesc despre mai bine de două milioane de oameni, afară de cei peste două milioane de sirieni refugiați pe teritoriul Turciei. Situația este dezastruoasă, dar nu se vorbește aproape deloc despre asta. Este prezentată de către guvern ca o intervenție împotriva terorismului. Însă, de fapt, e o răfuială politică. Fiindcă localitățile cele mai afectate sunt cele care au dat circa 90% din voturi partidului pro-minorități HDP.

Poate avansa dosarul european al Turciei în aceste condiții?

Nu sub președintele Erdogan. Pentru că, vă reamintesc, după scandalul de corupție care a izbucnit în ultima parte a anului 2013, AKP a presat tot mai mult în direcția unui regim prezidențial. Ideea nu a fost susținută de opoziție în general, dar ce l-a deranjat pe președintele Erdogan a fost că partidul pro-minorități, HDP, cel mai popular în sud-estul Turciei și printre kurzi, nu a cooperat. Și atunci, a inițiat inclusiv acest război împotriva kurzilor. Deci, președintelui Erdogan nu-i convine absolut deloc să oprească războiul împotriva kurzilor și să treacă la reforme, care înseamnă inclusiv o justiție independentă.

Dar societatea turcă ce vrea, de fapt?

E foarte greu de apreciat. Eu nu sunt sociolog și nu avem la dispoziție  sondaje pe care să ne putem baza. Și vă și spun de când, cam de prin 2011. Pentru că regimul Erdogan – rețineți, nu AKP, ci regimul Erdogan –  a ajuns să controleze mass media aproape în totalitate dar și institutele de sondaje. Iar sondajele care foarte rar mai sunt lăsate să apară sunt, evident, cosmetizate. Sigur, Izmirul este un oraș laic, republican, pro-european, dar ce vă pot spune de la Izmir nu cred că are relevanță pentru întreaga țară. Într-adevăr, Izmir a fost mereu împotriva oricărei forme de conservatorism politic. Dar ce e interesant este că a crescut procentul celor care se pronunță pentru aderarea la Uniunea Europeană. Și aceste sondaje sunt cele care ne spun cât de cât ce se întâmplă cu popularitatea personală a lui Erdogan. De ce? Pentru că el încearcă să folosească de multe ori ideea de Uniune Europeană în sens negativ.

Adică el vrea să adere la ceva pe care îl zugrăvește în mod negativ?

Tocmai asta este, că de fapt nu vrea să adere. Dar pe măsură ce atacă Uniunea Europeană, aceasta crește în simpatie. Deci nu putem decât să deducem că popularitatea personală a dlui Erdogan este în scădere. Dar este extrem de dificil de răspuns la întrebarea ce vrea Turcia. Pentru că aici vorbim de entități foarte diferite. Există  statul turc, care se vrea un stat puternic. Există societatea turcă, aflată într-o adevărată prăpastie față de statul turc. Există zona de intelligence, care își face propriul joc. Există sud-estul Turciei, cu organizarea sa tribală. Există regimul formal AKP și, separat și peste acestea, regimul personal al lui Erdogan. Ce vrea Turcia? Ar trebui să întrebăm fiecare din aceste entități.

Aceste evoluții din Turcia pot influența situația României?

În realitate, România este foarte aproape de tot ce se întâmplă în Turcia. Și sper să nu se extindă conflictul care are loc acum în sud-estul Turciei. Pentru că dacă se va extinde, vom vedea atunci cât de aproape vom fi. Dacă Turcia se va prăbuși atunci vom avea un număr foarte mare de refugiați, atât turci cât și sirieni. Acești refugiați nu vor mai merge prin Macedonia, nu vor mai ține cont de trasee, vor veni cum vor putea. România nu are o forță de politică externă extraordinară, altfel decât în context euroatlantic. Și România trebuie să se folosească de toate pârghiile politicii de vecinătate. România trebuie să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat cu ea însăși în procesul de extindere a Uniunii Europene și România poate ajuta Turcia să se reformeze. România are o experiență extraordinar de profundă în domeniul relației statului cu minoritățile de orice fel. Și dacă suntem într-o relație atât de bună cu Turcia, noi putem ajuta, bineînțeles, cu condiția ca și autoritățile turce să dorească acest lucru.

Material realizat cu sprijinul ”The Black Sea Trust for Regional Cooperation”, un proiect al ”The German Marshall Fund”