
Emisiunile RFI RO
09 Iulie 2016
Actualitatea de vineri, 8 iulie 2016
nato.jpg

NATO aproba planul de consolidare a prezentei militare in Europa de Est
sumarul emisiunii 40 de minute
Nouă doctoranzi ai Academiei de Informații „Mihai Viteazul”, au cerut retragerea doctoratelor. Academia a trimis solicitările la Ministerul Educației, instituția abilitată să retragă titlurile. Printre cei care vor să renunțe se numără Radu Stroe, fost ministru de Interne, Mihai Stanisoara, fost ministru al Apararii, Bogdan Licu, procurorul general adjunct sau Neculai Onțanu, fostul primar al Sectorului 2.
Iar Poliția din Dallas a anunțat decesul celui de-al cincilea ofițer, in urma atacurilor de noaptea trecuta. Alți șase politisti rămân spitalizați. Au fost arestati cel puțin trei suspecți, însă aceștia refuză să coopereze cu autoritățile.