Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


ONG: Fiecare şofer ar trebui obligat să planteze arbori

ong_fiecare_sofer_obligat_planteze_arbori.jpg

Guvernul caută soluţii pentru a înlocui timbrul de mediu (Sursa foto: www.pixabay.com)
Guvernul caută soluţii pentru a înlocui timbrul de mediu (Sursa foto: www.pixabay.com)

Cu ce va fi înlocuit timbrul de mediu? Guvernul are mai multe variante de lucru, între care şi introducerea unei vignete, care ar urma să aibă o valoare diferenţiată, în funcţie de noxele maşinii.​ O altă variantă vehiculată în ultima vreme este plata unei taxe de acces în anumite zone ale oraşelor. Invitatul lui Cosmin Ruscior la emisiunea Planeta Verde a fost preşedintele fundaţiei Eco-Civica, Niculae Rădulescu-Dobrogea.

Preşedintele Eco-Civica spune că are “multe sugestii mai puţin birocratice decât cele care se preconizează. Trebuie să depăşim faza de timbre, de rovignete şi aşa mai departe. Eu aş proceda ceva mai simplu: fiecare posesor sau cumpărător de maşină să fie obligat să planteze arbori, un număr de arbori, în funcţie de gradul de “neprietenie” pe care maşina lui o conferă mediului în care trăim”.

Întrebat dacă i s-ar părea o idee bună introducerea circulaţiei alternative (o zi maşinile cu număr par, o zi cele cu număr impar), Niculae Rădulescu-Dobrogea a răspuns: “Nu cred că ar fi o soluţie, a fost şi pe vremea lui Ceauşescu (…). Eu aş introduce o taxă pentru cei care au mai multe maşini şi care ocupă mai mult de un loc de parcare pe cap de locuitor. De acolo s-ar putea scoate nişte bani”.

Ascultaţi mai jos versiunea integrală a emisiunii Planeta Verde

Emisiunea Planeta Verde din 27 februarie 2017. Invitat: Niculae Rădulescu-Dobrogea (Eco-Civica). Tema: timbrul de mediu.