
Emisiunile RFI RO
Benzile unice RATB au creat haos. Sindicalist: „Ne-ar ajuta educaţia, parcările şi Poliţia”
benzi_unice_ratb_haos_capitala.jpg

Dan Trifu crede că “înfiinţarea culoarelor va crea nişte probleme la început, aşa cum a creat în toate ţările, după care în momentul în care vom vedea că avem un transport civilizat şi care circulă într-adevăr după secundă, în momentul acela eu cred că lucrurile vor intra în normal. Între timp şi noi şi Primăria Generală trebuie să educăm populaţia în acest sens”.
În opinia sa, “pentru şoferii particulari la început va părea un dezavantaj, dar pentru cetăţenii oraşului vor fi destule avantaje. Aş enumera în primul rând efectele asupra poluării, în felul ăsta încercând să reducem numărul de autoturisme particulare din trafic, cu toate că la început toată lumea va spune că vor sta mai mult în trafic şi emisiile vor creşte şi tot aşa ne ţin de o perioadă de timp toate aceste afirmaţii ale şoferilor particulari. Să nu uităm, subvenţia de la Primăria Generală pentru transportul în comun este foarte mare şi este normal să mărim numărul de călători care accesează aceste autobuze. Iarăşi au fost discuţii că autobuzele sunt foarte aglomerate, că nu oferă condiţii. În momentul când vom avea un culoar şi vom circula civilizat din punct de vedere al traficului, eu cred că în momentul ăla şi Primăria Generală trebuie să vină cu nişte autobuze care să asigure un parcurs civilizat”.
Semaforizarea
Benzile unice şi semaforizarea “sigur vor fi corelate. Direcţia de circulaţie a Primăriei Generale a prezentat aceste planuri. Absolut întreaga semaforizare va fi adaptată la culoarul unic RATB (…). Vă dau un exemplu: venind de la Arcul de Triumf spre Piaţa Presei Libere, aţi văzut că la Piaţa Presei Libere există acele alveole în care opresc autobuzele. Ca să se încadreze să facă stânga sau să meargă înainte spre Bucureştii Noi, autobuzele ar avea o sarcină destul de dificilă. Comisia a adoptat soluţia ca într-un interval în care un autobuz sau două pot parcurge distanţa respectivă, celelalte autovehicule aşteaptă la semafor, adică 15-20 de secunde până când autobuzul pleacă din staţie de pe culoarul unic şi se duce pe direcţia unde are nevoie să circule, celelalte autobuze, normal, vor trece şi pietonii în acest interval, ele se vor încadra pe culoarul respectiv. Deci va fi adaptat totul la culoarul unic, altfel n-ar avea nici un sens”, spune vicepreşedintele Eco-Civica.
Sindicalist RATB: “În primul rând, trebuie făcute parcări”
Liderul Sindicatului Şoferilor din RATB, Valer Ciobănescu, spune că “aceste benzi unice ar fi extraordinar să fie şi eficiente, pentru că mulţi călători îşi doresc să ajungă mult mai rapid la locul de muncă sau de la locul de muncă spre casă şi să-şi mai lase şi autoturismele, care de multe ori sunt costisitoare, combustibil, asigurări, piese de schimb”.
Sindicalistul nu vrea şi taxiuri pe benzile unice ale RATB: “În primul rând, trebuie făcute parcări şi apoi putem vorbi de banda 1 de circulaţie, bandă care în prezent nu există sau există parţial. Aceste benzi speciale de transport în comun nu trebuie asimilate şi cu taxiuri sau maxi-taxi, taxiuri care sunt foarte multe în Bucureşti şi banda unică nu mai poate să fie eficientă pentru mijloacele de transport, autobuze, troleibuze”.
Stâlpişorii montaţi pe marginea benzilor unice “nu ştiu dacă ne ajută, că dacă cineva mai rătăceşte drumul şi se bagă pe banda aia, pe unde mai întoarce? Sau dacă staţionează acolo, că mai sunt şi maşini care staţionează, se defectează pur şi simplu, n-au unde să se ducă, ar trebui făcute refugii de urgenţă pentru cele cu defecte tehnice”, spune el.
“Nu ne ajută cu nimic semaforizarea, e într-o mică măsură. Dar ne-ar ajuta educaţia civică, parcările şi Poliţia să fie eficientă. Atâta timp cât noi avem o bandă unică pentru RATB doar pe 200 de metri şi după aceea cinci kilometri merg în traficul acesta infernal, că nu am bandă unică, ce-am făcut?”, se întreabă Valer Ciobănescu.
Reacţia Primăriei, după testarea benzilor unice
Primăria Capitalei a anunţat luni că se va circula din nou fără restricţii pe tronsonul Băneasa-Piaţa Charles de Gaulle, unde traficul a fost dificil după ce a fost introdusă banda unică pentru transportul în comun şi că acest proiect va fi reluat după începerea vacanţei şcolare.
Primarul Gabriela Firea susţine că “acest proiect, coroborat cu înnoirea şi suplimentarea parcului auto al RATB şi cu extinderea sistemului de semaforizare inteligentă”, reprezintă soluţia pentru fluidizarea traficului în Bucureşti, chiar dacă “este nevoie de o perioadă de acomodare, pentru ca efectele pozitive să fie vizibile”.
Primarul general arată într-un comunicat citat de News.ro că urmare a testului realizat în această dimineaţă “au fost identificate punctele nevralgice ale benzii unice pentru circulaţia transportului public”, iar proiectul va fi implementat imediat după încheierea cursurilor şcolare.
Potrivit primarului, studiile de mobilitate arată că implementarea benzilor unice generează o creştere cu 20% a vitezei de deplasare a autobuzelor şi o diminuare cu până la 25% a timpilor de aşteptare în staţii, iar costurile de operare ale RATB se diminuează semnificativ.
Gabriela Firea a solicitat direcţiilor din cadrul Primăriei Capitalei, ca măsură provizorie, să identifice terenuri la intrările în Capitală (la capătul tramvaiului 21 şi în zona Băneasa), unde cetăţenii din Ilfov care lucrează în Bucureşti să îşi poată lăsa maşinile, pentru a folosi mijloacele de transport în comun. Această măsura se va lua până în momentul în care se construiesc parcările de tip park&ride.
Primăria Capitalei mai transmite că benzile unice vor fi implementate pe următoarele artere: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Şoseaua Kiseleff, până la Arcul de Triumf (pe ambele sensuri), bulevardul Constantin Prezan (pe ambele sensuri), Calea Dorobanţi–între Piaţa Dorobanţi şi bulevardul Dacia (pe ambele sensuri), Calea Dorobanţi (sensul spre centru), între bulevardul Dacia şi Piaţa Lahovari, strada George Enescu-între Piaţa Lahovari şi bulevardul Magheru, bulevardul Magheru (sens spre periferie), între C.A. Rosetti şi Piaţa Romană şi bulevardul Magheru (sens spre centru), între Piaţa Romană şi strada George Enescu.
Toate edițiile emisiunii Planeta Verde: http://www.rfi.ro/tag/planeta-verde