Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jurnal Rural - 09 octombrie 2017

jurnal_rural_9.jpg

Numărul cererilor unice depuse la APIA a scăzut, anunță directorul general al agenției
Numărul cererilor unice depuse la APIA a scăzut, anunță directorul general al agenției
Image source: 
RFI

România vrea să pună la punct o bancă de gene, mai ales pentru legumicultură, floricultură și plante medicinale și aromatice, anunță ministrul Petre Daea. În acest fel, vor putea fi realizate culturi cu semințe proprii și autohtone.

”Este o preocupare a întregului guvern pentru acest obiectiv extrem de important în cercetare, care, practic, își propune realizarea semințelor necesare pentru a realiza culturi din sămanță proprie”, a declarat ministrul agriculturii. Petre Daea mai spune că deja ”a fost creat cadrul juridic pentru realizarea băncii de gene la Stațiunea de cercetare legumicolă din Buzău”.

Trebuie spus că la ora actuală existe soiuri vechi păstrate la Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, instituție care și-a propus să salveze legumele românești, care și oferă celor interesați posibilitatea de a achiziționa, în cantități mici, semințe din soiuri celebre altădată.

Cea mai numeroasă colecție este cea de semințe, care are aproape 17.500 de probe, acoperind 431 de specii vegetale.

Nu uitați subvenția pentru motorină

Termenul limită de depunere a cererilor pentru plata ajutorului de stat la motorina folosită în agricultură este 31 octombrie 2017, inclusiv, anunță Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Cererile privesc trimestrul 3 al acestui an.

Fondurile alocate sprijinului de care beneficiază acum agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură au fost majorate cu 87,5 milioane de lei în ultima ședință de guvern. Sprijinul înseamnă aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.

Prețul plătit fermierilor pentru motorina consumată la lucrările din exploatațiile agricole, pentru anul 2017, este de 1,4185 lei/litru. Cererile de plată pot fi depuse de administratorul sau reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Mai puține cereri la APIA, mai mult teren

Numărul cererilor unice depuse la APIA a scăzut, anunță directorul general al agenției Adrian Pintea, care mai spune că a crescut suprafața pentru care fermierii solicită plata subvenției.

Pentru 2017, este alocat un buget mai mare pentru plata subvenției pe suprafață. Diferența este însă mică față de 2016, iar cuantumul pe hectar în cazul unor plăți a scăzut în 2017.

”Pentru 2017, au fost depuse un număr de 884.397 de cereri unice pentru o suprafață 9.541.000 de hectare. Un lucru îmbucurător este că numărul de cereri a scăzut prin comparație cu 2016, când am avut 901.000 de cereri unice. Dar suprafața la plată pentru anul 2017, prin comparație cu anul 2016, este mai mare cu 214.524 de hectare”, spune directorul general al APIA.

Cuantumul pe hectar a crescut, cu foarte puțin, dacă vorbim de schema de plată unică pe suprafață și de plata pentru tineri fermieri, dar a scăzut la plata redistributivă și la înverzire.

Pleacă oaia în Egipt?

Crescătorii de oi se așteaptă să înceapă să exporte în curând în Egipt 4 milioane de miei. Și asta pentru că un înalt oficial de la Cairo, care a fost recent în România, s-ar fi înțeles deja cu fermierii din Federația Oierilor de Munte din România, iar prețul oferit de autoritățile din Egipt este de 3 euro/kg de miel în viu.

          Oportunitatea vine după ce conducerea Federației Oierilor de Munte din România s-a întâlnit la Bran, în județul Brașov, cu ministrul plenipotențiar comercial, atașat al Ambasadei Egiptului în România, Ayman Aly Osman Hassan.

Surse din conducerea asociației fermierilor spun că înaltul oficial a stabilit să încheie un contract cu federația pentru exportul de ovine. Egiptenii preferă rasa Țurcană din România și vor să cumpere, pentru început, de la oierii din România 4 milioane de miei.

Olanda, cel mai mare ”fermier” european

Olanda este cel mai mare exportator de produse agroalimentare din Uniunea Europeană, arată datele oficiale. În 2016, exporturile olandeze de produse agroalimentare au însumat aproape 94 miliarde de euro, cu 4 miliarde în plus faţă de ce s-a realizat în 2015.

Produsele agricole au generat vânzări pe pieţele externe de circa 85 miliarde de euro, iar materialele agricole şi alte tehnologii au totalizat 9 miliarde de euro, o cifră record pentru Olanda.

Potrivit Ministerului Afacerilor Economice de la Haga, sectorul agroalimentar constituie în prezent aproximativ 22 la sută din totalul exporturilor. Olanda a exportat, în principal, produse alimentare, respectiv legume, fructe, produse lactate şi din carne sau produse prelucrate.

Un factor vizibil este creşterea cererii de materiale agricole olandeze, inovaţii şi tehnologii de înaltă calitate. Exemple de astfel de exporturi includ serele eficiente din punct de vedere energetic, sistemele de agricultură de precizie şi noile descoperiri care fac culturile mai rezistente la boli şi la efectele schimbărilor climatice.

 

Toate edițiile emisiunii Jurnal Rural: http://www.rfi.ro/tag/jurnal-rural

Ascultă Jurnal Rural din 09 octombrie 2017