Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jurnal Rural - 13 noiembrie

jurnal_rural_9.jpg

Toți fermierii din România și-au primit la timp subvențiile în acest an, pentru prima dată, anunță ministrul agriculturii
Toți fermierii din România și-au primit la timp subvențiile în acest an, pentru prima dată, anunță ministrul agriculturii
Image source: 
RFI

Ministrul agriculturii anunță că instituția pe care o conduce va pune la punct un program național pentru dezvoltarea raselor de porci Bazna şi Mangaliţa. El se va adresa fermelor de subzistență cu un efectiv de la minim 5 capete la cel mult 20 de capete.

Programul este inițiat de către Agenția Națională pentru Zootehnie și își propune dezvoltarea efectivelor existente de rase de suine aflate în conservare, mai exact Bazna și Mangalița, creșterea și multiplicarea grăsunilor în regim tradițional și realizarea unui ansamblu de exploatații specifice. Un rol important în implementarea acestui program îl va avea ANZ, care identifică producătorul, îl înregistrează în program, asigură livrarea grăsunilor, monitorizează activitatea, stabilește contractul cadru de livrare dintre producător și procesator, asigură încheierea contractului de achiziții de purcei.

Programul are ca scop creșterea efectivelor de scroafe de reproducție aflate în crescătorii de rase autohtone, Bazna și Mangalița, precum și creșterea producției de carne de porc din aceste rase. Totodată, se dorește asigurarea necesarului de carne provenit de la aceste rase pentru sectorul de procesare.

Sute de milioane de euro așteaptă aprobare de la Bruxelles

Senatul a modificat legea privind acordarea de ajutoare de stat pentru crescătorii de porci astfel încât actul normativ urmează să intre în vigoare abia după primirea acceptului de la Comisia Europeană. Suma în discuție este de jumătate de miliard de euro.

Legea privind instituirea unui program multianual de ajutoare de stat pentru susţinerea producătorilor de carne de porc, denumit ”Program carne de porc din fermele româneşti” pentru perioada 2017 - 2020, în valoare de 446 de milioane de euro, fusese adoptată de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în luna mai.

Potrivit proiectului de lege, producătorii de carne de porc beneficiază de ajutoare de stat cuprinse între 15.000 şi 2,5 milioane de euro pe an, în funcţie de numărul de porci livraţi abatoarelor. Pentru 2017 este prevăzută suma de 86 de milioane de euro. Pentru a beneficia de programul de ajutoare de stat, producătorii de carne de porc trebuie să fie organizaţi ca persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. De asemenea, ei trebuie să fi livrat către abatoare autorizate porci graşi cu o greutate a carcasei calde de minimum 75 kg. O condiţie este şi ca porcii graşi să provină din purcei intraţi, mutaţi sau transferaţi în exploataţia beneficiarului la o greutate medie a lotului de maxim 30 kg/cap. Nu în ultimul rând, pentru accesarea programului, producătorii trebuie să livreze minimum 600 şi maximum 100.000 de capete de porci graşi anual.

Ajutorul de stat se acordă sub forma unor pachete de sprijin, valoarea unui pachet fiind echivalentul a 10.000 de euro. Un producător poate beneficia de ajutor pentru minimum unu şi maximum 250 de pachete de sprijin într-un an.

Recolte în revenire – estimare Comisia Europeană

Specialiștii estimează că anul acesta producția de cereale din statele membre ale Uniunii Europene urmează să se îmbunătățească într-o oarecare masură, cu o creștere de 1,5% fața de 2016 - 2017. Astfel, producția totală de cereale din Uniune va ajunge la aproape 300 de milioane tone.

Chiar dacă această creștere nu reprezintă un maxim istoric, situația poate fi considerată satisfăcatoare, în condițiile în care suprafețele însămânțate cu cereale sunt cu 1% mai mici față de anul trecut. Totuși, producția de cereale a Uniunii din 2017/2018 ar urma să aibă valori cu 1,6% mai mici față de media ultimilor 5 ani, conform raportului Comisiei Europene de prognoze pe termen scurt. În ceea ce privește producția de grâu, aceasta ar urma să înregistreze o creștere semnificativă, cu aproximativ 5%, ajungând la un total de 140 milioane de tone.

Producția de orz urmează să scadă ușor, la 58 milioane de tone anul acesta, iar cea de porumb va fi în continuare scăzută, pentru al treilea an consecutiv, cu doar 59 milioane de tone.

Din punct de vedere al calității, recolta din 2017/2018 ar urma să fie variabilă din cauza fenomenelor meteo. Precipitațiile frecvente înregistrate în nordul Europei au diminuat conținutul de proteine din grâu, spre deosebire de recoltele din Franța, fermierii anunțând un grâu bogat în proteine.

Premieră în plata subvențiilor

Toți fermierii din România și-au primit la timp subvențiile în acest an, pentru prima dată, valoarea totală a plăților fiind de 2,765 miliarde de euro, a anunțat ministrul agriculturii. ”Primul obiectiv pe care l-am avut în programul de guvernare privind agricultura și pe care l-am prezentat la începutul anului a fost, este și va rămâne acordarea în timp util a subvențiilor. Suma totală este de 2,765 miliarde euro, care au fost acordați fermierilor, sume care au venit pe canalele de subvenționare: din FEGA - 1,681 de miliarde, din FEADR - 508 milioane de euro, din bugetul național - 297 milioane de euro și alte măsuri de piață și comerț exterior - 276,3 milioane de euro. A fost pentru prima dată când s-au dat subvențiile la timp tuturor fermierilor”, a afirmat Petre Daea.

Potrivit acestuia, întregul avans se va acorda până la 30 noiembrie, urmând ca plata regulară să înceapă la 1 decembrie. ”Avem banii alocați în buget și avem sumele necesare pentru a face acest lucru”, a completat ministrul agriculturii.

 

Toate edițiile emisiunii Jurnal Rural: http://www.rfi.ro/tag/jurnal-rural

Ascultă Jurnal Rural din 13 noiembrie 2017