Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Documentarul "Copiii-problema" vine la Astra Film Cinema

bad_kids.jpg

Afiș documentar Bad kids / Copiii-problemă
Afiș documentar Bad kids / Copiii-problemă
Image source: 
Astra Film

Documentarul "The bad kids"/ "Copiii-problemă" va fi proiectat joi, 3 mai de la ora 19:00, la Astra Film Cinema.

Acolo unde metodele sistemului tradițional de învățământ eșuează, directoarea sufletistă a unui liceu alternativ american îi ajută pe adolescenții problematici să-și finalizeze studiile. Aflați în pragul maturității, provenind din medii sociale vitrege, din familii dezorganizate de cele mai multe ori, copiii-problemă se pregătesc să facă față responsabilităților vieții de adult și integrării în comunitate.  

Câștigător al Premiului Special al Juriului la celebrul festival de la Sundance, The Bad Kids/ Copiii-problemă este un documentar observațional despre liceul californian Black Rock, a cărui misiune este educarea adolescenților aflați în prag de abandon școlar.

Filmul urmărește viața școlii pe parcursul unui an, concentrându-se pe un tânăr chitarist dintr-o familie cu probleme, o adolescentă violată de propriul bunic și un elev proaspăt tătic. Pelicula observă frustrările și năzuințele copiilor-problemă, micile eșecuri și reușite, reacțiile candide specifice vârstei, iar pe măsură ce momentul absolvirii se apropie, surprinde presiunea crescândă care cuprinde liceul californian.

Un film emoționant despre a doua șansă, The Bad Kids/Copiii-problemă redă o poveste despre speranță și despre extraordinarele eforturi ale directoarei Vonda Viland de a cultiva potențialul celor catalogați de sistemul educațional clasic drept cauze pierdute și despre misiunea unei școli de a-i educa pe cei neintegrați.

Documentarul va fi proiectat joi, de la ora 19.00, la Astra Film Cinema.

Intrarea este liberă pentru liceeni în baza carnetului de note sau a legitimației.

The bad kids/ Copiii-problemă, regia Keith Fulton, Lou Pepe, USA, 2016, 101 minute
Prețul unui bilet este de 6 lei.

Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică, nr. 11, Sibiu). Mai multe informații la tel: 0751.166.516.

Sursa : Astra Film Cinema

706