Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noapte Albă în District 40

La ediția din acest an a Nopții Muzeelor, ARCEN împreună cu BRD - Groupe Société Générale lansează proiectul District 40, o inițiativă care își propune să reactiveze și să dinamizeze Cartierul Icoanei din București prin interconectarea întregului potențial cultural și creativ din zonă.

District 40 este o platformă deschisă care va facilita un dialog și o colaborare activă între toate organizațiile, comunitățile și instituțiile culturale din Cartierul Icoanei și împrejurimi, una dintre zonele cu cel mai mare potențial de dezvoltare culturală din capitală, țesut urban istoric identitar al orașului, cu nucleul în zona construită protejată 40. Platforma se adresează atât actorilor culturali, cât și locuitorilor Cartierului Icoanei.

Pe 19 mai, Școala Centrală, Rezidența BRD Scena9, Institutul Francez din București, Librăria Cărturești Verona și CINETic fac Noapte Albă în District 40. Cei cinci locuitori ai districtului își vor deschide porțile între orele 20:00 – 02:00, printr-un program comun plin de experiențe vizuale și auditive, ateliere, expoziții și dezbateri.

În avanpremieră la acest eveniment, Institutul Francez din București va găzdui vineri 18 mai, între orele 10 și 12, o ediție specială, cu public, a emisiunii „Orașul vorbește” a Radio România Cultural, difuzată în direct. O emisiune în care vom vorbi despre District 40 dar și despre aniversarea celor 50 de ani de la marile proteste din Mai 1968 în Franța - proteste în favoarea libertăților și a modernității, manifestații care au schimbat aproape toată Europa – sau despre forța culturală a Franței.

Sâmbătă 19 mai, Institutul Francez din București și ARCEN v-au pregătit o seară neașteptată în casa din bulevardul Dacia 77, o clădire pe care credeți că o cunoașteți bine...

Noapte Albă în District 40  | 19-20 mai 2018

INSTITUTUL FRANCEZ DIN BUCURESTI

In cadrul Nopţii Albe în District 40, Institutul Francez din București vă propune un program dens, menit să exploreze numeroasele fațete ale temei alese: memoria arhitecturii și a orașului, memoria recentă, memoria sunetelor și a vocilor, memoria afectivă și memoria ideilor.

 

FILME

20.30 – proiecția filmului Le redoutable de Michel Hazanavicius 

22.00-00.00 – proiecția celebrului film de animație Les Shadocks (creat în 1968). Atrium (vechiul „cinéma” al IFB)

22.30 – proiecția filmului 68 mes parents et moi de Virginie Linhart invitata speciala a Institutului. Sala Elvire Popesco, intrare liberă

 

LECTURI PUBLICE

20.00, 21.00, 22.00 – lecturi publice în limba română pe tema „Anul ‘68 în Franța și România”. Terasa IFB

20.30, 21.30, 22.30 – lecturi publice în limba română pe tema „Anul ‘68 în Franța și România”. Terasa IFB

22h30 – Virginie Linhart citește din cartea sa Le jour où mon père s’est tu (Ziua în care tatăl meu a tăcut), Seuil, 2008. Lectură în franceză

 

VIZITE GHIDATE ALE IFB

Între orele 20.30 și 00.00 - Tururi ghidate ale Institutului Francez din Bucuresti cu ghid A.R.C.E.N. (din 15 in 15 de minute)   

 

MUZICA

20.00–00.00 – Muzica franceză din și despre anul 1968, pe terasa Chez Elvire. Partener RFI Romania

 

CONFERINTA DE LA MIEZUL NOPTII

00h00Conferinta de la miezul nopții : Virginie Linhart in dialog cu Mircea Vasilescu despre filmul 68 mes parents et moi - care prezintă istoria personală a tatălui scriitoarei și realizatoarei de documentare, actor major al momentului 1968 în Franța - și despre Le jour où mon père s’est tu (Seuil 2008), cartea pe care Virginie a consacrat-o tatalui ei. O discuție despre cum privesc, astăzi, tot acel context copiii celor care s-au aflat la originea marilor proteste care au schimbat Europa.   

Virginie Linhart este istoric si doctor in știinte politice. Pentru canalele de televiziune franceze, a scris și a realizat treizeci de documentare istorice si politice pe baza cercetărilor în arhive și a zeci de interviuri.

Este de asemenea autoarea a patru carti : Volontaires pour l'usine. Vies d'établis 1967/1977,1994 ; Enquête aux Prud'hommes, 1998 ; Le jour où mon père s'est tu, 2008, prix de l'essai de l'Express, 2010 ; La Vie après, Seuil, 2012.

Mircea Vasilescu este eseist, critic, istoric literar, jurnalist, traducator, profesor la Universitatea din București.  Este autorul volumelor Mass comedia. Situații și moravuri ale presei de tranziție, Editura Curtea Veche, Iubite cetitoriule. Lectură, public și comunicare în cultura română veche, Editura Paralela 45; Europa dumitale. Dus - întors între noi și ei, Editura Polirom.

1263