Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sărbătoarea Ştiinţei 2018

Cu toată informaţia în exces din jurul nostru, putem avea uneori senzaţia că ştim aproape totul; dar unde se ascunde adevărul în tot acest flux neîntrerupt? 

Monede virtuale care subminează sistemele financiare tradiţionale şi puterea statelor, oameni în slujba unor roboţi perfizi, felurite teorii ale conspiraţiei – între 12 şi 16 noiembrie, Institulul Francez din Bucureşti deschide larg porţile cunoaşterii ştiinţifice, pentru a distinge mai bine între ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals, cu ocazia Sărbătorii internaţionale a Ştiinţei 2018.

Organizată în premieră în 1992, la iniţiativa Ministerului francez al Învăţământului superior, al Cercetării şi al Inovaţiei, Sărbătoarea Ştiinţei urmăreşte să determine publicul larg, tânăr şi mai puţin tânăr, să privească spre viitorul apropiat cu creativitate şi curiozitate. Evenimentul propune felurite instrumente de cunoaştere pentru a înţelege mai bine mediul în care trăim, facilitează accesul la informaţia ştiinţifică şi ajută publicul să conştientizeze importanţa cercetării şi a rezultatelor sale. Anul acesta, în România, Sărbătoarea Ştiinţei aduce împreună cercetătorii şi publicul în jurul a mai multe subiecte de actualitate sensibile, de discutat pe faţă, fără idei preconcepute.

 

Program

Luni 12 noiembrie, 19.30, Sala Elvire Popesco a Institutului Francez din BucureştiCriptomonede, când tehnologia serveşte economia (I). Proiecţia filmului The Big Short/Brokerii apocalipsei urmată de un dialog cu publicul, cu participarea lui Joëlle Toledano, profesor emerit de Economie la Universitatea Paris Dauphine, președinta  grupului de lucru Miza blockchain, şi a lui Constantin Rudniţchi, jurnalist economic la RFI România. Discuţie în limbile franceză şi română cu traducere simultană în ambele limbi.

Marţi 13 noiembrie, 18.30, Atrium-ul Institutului Francez din Bucureşti - Criptomonede, când tehnologia serveşte economia (II). Masă rotundă Criptomonede, mize şi perspective cu participarea lui Joëlle Toledano, profesor emerit de Economie la Universitatea Paris Dauphine și președinta  grupului de lucru Miza blockchain; Vlad Nistor, CEO şi fondator al companiei CoinFlux; Grégoire Vigroux, vice-preşedinte pentru Europa, Marketing şi Corporate Communications la TELUS International; Mirel Bran, jurnalist la RFI România şi corespondent al ziarului Le Monde. Masă rotundă în limbile franceză şi română cu traducere simultană în ambele limbi.

Utilizate de mafia şi de reţelele de crimă, mult prea volatile, iluzii periculoase, refugiul escrocilor, aberaţii ale unor geek/ciudaţi libertarieni ”. Calificativele asociate criptomonedelor nu sunt prea măgulitoare, dar aceste instrumente de plată sunt în primplanul actualităţii şi mai ales cel mai faimos dintre ele, Bitcoin, lansat acum 10 ani.

Criptomonedele sunt lichidităţi electronice autoreglabile care nu au vreo valoare intrinsecă. Interesul major pe care îl suscita acest nou tip de devize rezidă în autonomia pe care o au faţă de puterile statale şi, pe de altă parte, în faptul că favorizează schimburile peer to peer, adică fără intervenţie exterioară, graţie tehnologiei blockchain. Este vorba de un uriaş registru de conturi electronic, în reţea, securizat şi aproape anonim. Dar dacă Bitcoin şi celelalte criptomonede permit schimburile directe, ce rol ar mai putea juca băncile, statele şi toate celelalte autorităţi care reglementează economia? Putem concepe un viitor financiar fără intermediari?

Film - The Big Short/Brokerii apocalipsei de Adam McKay (2015), cu Brad Pitt, Christian Bale, Steve Carell, Ryan Gosling, Karen Gillan, Marisa Tomei

Wall Street. 2005. În momentul în care observă ceea ce marile bănci, media și guvernul refuză să vadă, și anume, iminența colapsului economiei globale, patru outsideri au o idee de geniu: să parieze împotriva băncilor. Investițiile lor extrem de îndrăznețe îi vor conduce în culisele întunecate ale sistemului bancar, unde vor fi nevoiți să se îndoiască de oricine și de orice.

 

Informaţii în timp real pe - https://www.facebook.com/events/880490489008494/

Parteneri - Green Tech Festival (festival de film de ficţiune şi documentar cu tematică de mediu, socială şi economică) şi RFI România.

Miercuri 14 noiembrie, 18.30, Atrium-ul Institutului Francez din BucureştiCe fel de etică în domeniul roboticii şi al inteligenţei artificiale? (I) Conferinţă Omul sub supravegherea robotului de Nathalie Nevejans, conferenţiar universitar doctor în drept privat la Facultatea de drept de la Douai, membră a Centrului de cercetare în drept, etică şi proceduri şi membră a COMET, Comitetul de etică al CNRS (Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Franţa). Conferinţă în în limba franceză cu traducere simultană în română.

Afacerea Edward Snowden, cel care a dezvăluit lumii întregi că fiecare dintre noi eram spionaţi de NSA, este exemplul citat frecvent ori de câte ori se vorbeşte de supravegherea oamenilor. În afara acestui tip de spionaj, cu conotaţii politice, organizat de stat, nu există oare şi o formă de supraveghere inedită, discretă şi cu scop eminamente economic, care priveşte viaţa noastră de zi cu zi? Dezvoltarea exponenţială a roboţilor pentru asistenţă, plini de senzori şi de camere, nu va conduce, oare, la supravegherea îndeaproape a omului de către maşină, ba chiar la un control exercitat de aceasta din urmă?

Joi 15 noiembrie, 18h00, Colegiul juridic franco-român al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti  - Ce fel de etică în domeniul roboticii şi al inteligenţei artificiale? (II) Conferinţă Impactul juridic şi etic al dezvoltării inteligenţei artificiale de Nathalie Nevejans, conferenţiar universitar doctor în drept privat la Facultatea de drept de la Douai, membră a Centrului de cercetare în drept, etică şi proceduri şi membră a COMET, Comitetul de etică al CNRS (Centrul Naţional de Cercatare Ştiinţifică din Franţa). Conferinţă în limba franceză.

În ultimul timp, progresele roboticii şi ale inteligenţei artificiale sunt impresionante, ceea ce are un impact semnificativ asupra vieţii noastre în termeni economici, sociali, juridici şi etici. În domeniul civil, inteligenţa artificială şi robotica autonomă au atras atenţia legislatorului european, după cum atestă Rezoluţia europeană cu privire la regulile dreptului civil în domeniul roboticii din 16 februarie 2017. Cu toate acestea, situaţia actuală a inteligenţei artificiale şi a roboţilor civili autonomi ridică numeroase probleme juridice şi etice care necesită o abordare atentă. Un program de inteligenţă artificială sau un robot autonom ar putea dobândi personalitate juridică? Cum se poate determina responsabilitatea în cazul unor pagube produse de un robot sau de IA? Cum se aplică diferitele chestiuni etice în societatea civilă în contextul în care apelăm la roboţi autonomi sau la IA?

 

Informaţii în timp real pe - https://www.facebook.com/events/352466412188656/

PartenerColegiul juridic franco-român al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti

Între 12 şi 16 noiembrie, Mediateca Institutului Francez din Bucureşti – Escape game Panică la bibliotecă

Naivitatea va fi dușmanul vostru cel mai de temut… „Ați fost aleși să-i prindeți pe membrii unui grupări extrem de periculoase: Obscuranții. E vorba despre niște indivizi vicleni care împrăștie tot felul de informații științifice false. În seara aceasta plănuiesc o lovitură de proporții care va provoca panică la nivel mondial… Veți ști oare să-i opriți la timp?”

Cu ocazia Sărbătorii Științei 2018, Mediateca Institutului Francez din București va găzdui un Escape Game la care sunt așteptați mici si mari de toate vârstele. Toți cei curioși sunt invitați să se implice direct în această experiență originală, o anchetă de proporții, mix irezistibil de știință și anchetă polițistă.

Misiunea voastră? Să vă ascuțiți simțul de observație, să lucrați în echipă și să vă dublați puterea de analiză pentru a face față unei avalanșe de idei preconcepute. Atenție însă, timpul trece repede… Va trebui să acționați rapid pentru a face față acestei provocări! Suspans și adrenalină garantate!

Durată: 1h de joc efectiv (alocați jocului 1h30 în total).   

Număr de participanți : 5 jucători pentru fiecare echipă,

Vârstă - +12 ani. Participanții trebuie să aibă un bun nivel de franceză.

Zile și ore:

Luni 12 noiembrie : 10.00-11.30 / 12.00-13.30 / 14.00-15.30

Marți 13 noiembrie : 16.30-18.00

Miercuri 14 noiembrie : 16.30-18.00

Joi 15 noiembrie : 17.30-19.00

Vineri 16 noiembrie : 16.30-18.00

 

Înscriere obligatorie la - mediatheque.bucarest@institutfrancais.ro

Mediateca Institutului Francez din București

Bd. Dacia, 77 020051 Bucarest

Tel. +40 374 125 235

 

Tarife - Participare gratuită pentru abonații Mediatecii IFB ; 35 lei pentru persoanele care nu sunt abonate la Mediateca IFB

Informaţii în timp real pe - https://www.facebook.com/events/1912913525471854/

Un proiect realizat în cadrul Sărbătorii Științei 2018 de către Science Animation et Délires d’Encre, și susținut de Ministerul francez al Învățământului superior, al Cercetării și Inovației, Amcsti, Fill și Sofia.

110