Eveniment

Biletele pentru Festivalul Enescu se pun în vânzare pe 6 martie, în rețeaua Eventim, precum și pe festivalenescu.ro, iar programul complet poate fi consultat la acest link.

Frumusețea unui festival de mari dimensiuni precum Festivalul Internațional George Enescu rezidă cel mai adesea în posibilitatea creării unor experiențe personalizate, care la final dau un tot  unitar semnificativ mai ales pentru persoana în cauză. Un astfel de traseu imaginar vă propun în cele ce urmează, ca model  inspirațional pentru cei care vor sau pot să-și aleagă doar câteva evenimente muzicale preponderent camerale ce le pot oferi o coerență interioară aparte din cadrul Festivalului Enescu 2019, outside the box. Firul roșu conducător este în cazul de față ineditul generos, cum prefer să numesc o formă de comunicare specifică interpreților ce dau un pic mai mult publicului, fie că își asumă un rol mai extins (interpret, dirijor sau mentor), fie că abordează lucrări mai puțin cântate în iureșul repertoriului „safe” pentru orice categorie de public.

            Unul dintre acești artiști generoși este David Grimal, care, împreună cu pianistul Grigor Asmaryan,  va aduce alături de el pe scenă, în data de 8 septembrie, la ora 11, în Sala mică a Palatului, doi dintre cei mai talentați tineri violoniști români ai momentului: Ștefan Șimonca-Opriță și Mircea Dumitrescu, cu un program ce cuprinde lucrări de Enescu și compozitorii francezi M. Ravel, E. Chausson și C. Saint-Saëns.  Lucrările enesciene (Impresii din copilărie op 28, Andantino Malinconico și Sonata a III-a pentru pian și vioară în la minor op. 25, „în caracter popular românesc”) vor fi interpretate de David Grimal, precum și Poemul de E. Chausson, iar piesele de virtuozitate, atât de iubite de tinerii violoniști, Tzigane de Ravel și Introducere și Rondo Capriccioso de Saint-Saëns de Ștefan Șimonca-Opriță, respectiv Mircea Dumitrescu.
Cea mai recentă compoziție din program este Andante Malincolico, scrisă de Enescu în 1951. Lucrarea, o miniatură ce durează un pic mai mult de două minute, este însă o bijuterie ce îmbină perfect ethosul specific enescian al retragerilor, renunțărilor, cu o anume rigoare quasi dodecafonică, rezultatul fiind de o frumusețe nepământeană.

violonistul-david-grimal-festivalul-enescu-alex-damian.jpg

Violonistul David Grimal

Image source: 

Alex Damian | Alex Damian

De pus pe listă: ansamblul Linea

            În acceeași zi de 8 septembrie, un concert de neratat este cel al ansamblului Linea, la Sala Radio. Fondat în 1998 de către pianistul și dirijorul Jean-Philippe Wurtz, ansamblul este unul dintre cei mai fervenți promotori ai muzicii noi în Europa, susținând creația tinerilor compozitori prin prezența ssau inițierea multor cursuri ca ansamblu invitat ce lucrează cu  aceștia. De asemenea, realizează premiere ale celor mai importanți compozitori ai momentului, cum este și cazul concertului din festival, unde vom auzi lucrări scrise recent pentru acești minunați instrumentiști. Melomanii vor avea privilegiul absolut de a asculta în premieră românească lucrarea Ogni Gesto, de Francesco Filidei. Prezența muzicii lui Fildei în Festivalul Enescu este unul dintre highlighturile  absolute ale acestei ediții, compozitorul de origine italiana fiind unul dintre cei mai originali ai generației sale.  Muzica sa este caracterizată de inventivitate timbrală, preocuparea pentru sunetul nevonvențional fiind magistral inserată într-o paletă largă de sentimente, preponderent în zona unui lirism nedisimulat, de sorginte impresionistă, cu o energie neobișnuită chiar și în cele mai dramatice momente.

Și dacă am vorbit despre impresionism, un recital  ce ar continua acest traseu imaginar este cel al pianistului francez François-Frédéric Guy. Acesta și-a ales pentru evenimentul din 21 septembrie  Johannes Brahms, Klavierstücke op. 119, un compozitor pe care Enescu îl adora și care l-a influențat major în primii ani de studii la Viena, apoi Sonata nr. 1 op. 24 în  fa diez minor de George Enescu, un opus iubit de toți pianiștii care dedică repertoriului de secol XX un rol important în recitalurile lor.  Caietul doi al Preludiilor de Claude Debussy constituie partea a doua a recitalului. În contextul lucrărilor anterioare, nu este o alegere suprinzătoare, pentru că aceste preludii sunt o sinteză perfectă între rigoarea construcției și libertatea limbajului muzical. Preludiul este prin excelență forma muzicală cea mai nesupusă canoanelor. Dacă în creația lui Bach acestea aveau rolul de a prefigura cadrul tonal pentru următoarele secțiuni (cum ar fi fuga în Preludii și Fugi, sau celalalte părți dansante în cadrul Suitelor), F. Chopin a adus preludiului un statut de sine stătător, ca un exercițiu de configurare perfectă a unei stări specifice, ce nu se pierde pe toată durata formei miniaturale.  Debussy radicalizează acest concept prin stăpânirea sublimă a ambiguității sonore, centrul tonal fiind anulat, demarcațiile între secțiuni fiind exprimate prin jocul ideilor nesupus modulațiilor la diverse tonalități, solicitând mai degraba memoria afectivă a receptorului, și nu cea mecanică. De altfel, în acest al doilea caiet de Preludii observăm multe din tehnicile preferate de compozitorii secolului XX sau XXI: ostinato-ul (repetiția) de formule sau celule muzicale care conduce la muzica minimaliștilor, straturile suprapuse  de sunete  preluate  mai târziu sub denumirea de texturi sonore, trecerile rapide de la sonorități cromatice la cele diatonice, pentru a crea o stare de echivoc, imponderabilitate, ca un soi de repulsie în fața rezolvărilor definitive, care ar putea fi grosolane, neelegante.

Mozart și Mitsuko Uchida

pianista-mitsuko-uchida.jpg

Pianista Mitsuko Uchida

Image source: 

Decca & Justin Pomfrey

Aș încheia firul roșu al melomanului nostru imaginar cu o întoarcere la clasicism, și, mai precis, la  muzica lui W. A Mozart.

            În 21 septembrie, la Ateneu, Mitsuko Uchida  va dirija și va fi solista concertului orchestrei de cameră Mahler, într-un program ce curpinde două concerte  pentru pian (nr. 19 KV 459, în Fa major, și nr. 20, KV 466, în re minor). Între ele, Metamorfozele de R. Strauss pentru 23 de instrumente de coarde, o lucrare ce pune la încercare coeziunea unui anasamblu, unde liniile mari , frazele ample, constituie greutatea principală în redarea coerenței.

Legendara pianistă japoneză, aflată prima dată în România, este o maestră a primei și celei de-a doua școli vieneze de compoziție,  orașul Viena fiind și cel care i-a adus din copilărie contactul cu imensele personalități ale pianisticii mondiale (de exemplu W. Kempf), interpretările ei cucerind fie că este vorba despre Mozart, Bach și Schubert,  Schoenberg sau Webern. Pentru cei care nu sunt de acord cu conceptul de pianist dirijor, un argument pro ar fi comunicarea mult mai intimă cu ansamblul, mai mult decît un simplu dialog,  și nu impunerea unei „versiuni solistice” la care dirijorul doar se conformează. Totodată este o întoarcere firească la vremurile în care însuși compozitorul își interpreta lucrarea.

            Încă o astfel de după amiază intimă ne propune orchestra de cameră din Basel, sub bagheta lui Giovanni Antonini și concursul unor soliști tineri, dar titrați în rolurile mozartiene (de exemplu Luca Pisaroni, Sylvia Schwartzs sau Giulia Semenzato, pe care am putut-o vedea și în  ediția trecută în superba redare a operei Così fan tutte ).

În data de 22 septembrie ansamblul va interpreta  în concert opera Don Giovanni, una dintre cele mai profunde și inovatoare ca limbaj muzical opere mozartiene. Deși farmecul operei rezidă în reprezentația completă, versiunile în concert reușesc să convingă și cei mai severi melomani, cei pentru care decorurile și jocul scenic uneori distrag atenția de la partitură. Nu este cazul niciunei opere de Mozart însă,  muzica fiind la fel de densă de la început până la final, fie că este uvertură, recitativ sau o arie sinuoasă. Cu atât mai mult în Don Giovanni, plină de tragism și întorsături de situație, cu personaje al căror traseu dramaturgic este reliefat în primul si în primul rând muzical, diversitatea de tehnici compoziționale folosite nefiind întâmplătoare și, pentru acea epocă, revoluționară.

            De la sunetul strălucitor al viorii la cele nebănuite ale imaginației creatorilor contemporani, până la  sunetul vocilor pure și modulante ale operei mozartiene, iată un gen de experiență-traseu inițiatic ce se poate regăsi în mai multe concerte ale ediției 2019 de Festival Enescu, posibilitățile combinatorice din program fiind practic nelimitate. Se configurează astfel  sunetul complex al muzicii actuale, un tot din care impresiile curg apoi prin sita memoriei, constituind treptat o inflorescență afectivă proprie. Nu necesită decât un strop de curaj.

Text de Sabina Ulubeanu