Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„6, Vineee Garda!”

Cu ocazia Zilei Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul General al GNM, cu sprijinul Reciclad`OR, a organizat miercuri, 13 martie 2019, în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) din București, o acțiune de conștientizare și educație ecologică la care au participat 250 de elevi de gimnaziu de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” şi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Labiș” din Capitală.

Invitat special la eveniment a fost Nicolae al României, un susținător al campaniilor de CSR desfășurate la nivel național, incurajandu-i pe ”micii comisari” să fie un exemplu pentru ceilalți și să se implice în cât mai multe astfel de acțiuni.   

În cadrul acțiunii intitulată „6, vine Garda!”, elevii au devenit pentru o zi comisari de mediu și au desfășurat o serie de activități interactive cu tematică eco (Competiția reciclării, Green Quiz și Colectarea selectivă), organizate împreună cu Reciclad’OR, Tedi, Granini și Fiterman Pharma.
Acţiunea face parte din programul „Comisar în devenire”, inițiat de Garda Națională de Mediu, sub sloganul „Stop poluării! Scoate deșeurile din joc! Reciclează!” și are ca scop protecția mediului înconjurător prin colectarea selectivă a deșeurilor, implementarea de măsuri pentru prevenirea generării acestora și informarea/conștientizarea elevilor și a publicului larg despre importanța acestui subiect.

Prezentă la eveniment, doamna Gabriela Dorojan, Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu, a declarat: „Ne bucură faptul că tinerii au răspuns cu entuziasm invitației de a deveni comisar pentru o zi. Copiii învață prin puterea exemplului, de aceea activitatea noastră poate fi un reper în deprinderea unui comportament ecologic. Putem spune că scopul evenimentului nostru a fost atins: copiii au învățat ce înseamnă munca unui comisar și cum să se implice în acțiuni de protejare a mediului. Cei mai tineri comisari ai GNM au demonstrat, astăzi, că grija față de natură nu ține cont de vârstă și că avem sprijinul lor în lupta noastră pentru un mediu curat. Acest lucru ne motivează să privim către viitor cu încredere. Până la urmă, cel mai frumos dar pe care îl putem face generațiilor viitoare este un mediu în care să trăiască sănătos. Cu această ocazie, urez tuturor colegilor un călduros <La mulți ani!> și mult spor în activitatea pe care o desfasoara!

 

Tags: 
119