Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va fi cea mai extinsă de până acum

festival_in_tara.jpg

Image source: 
Enescu Festival

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia săparticipe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiștiinternaționaliîmpreună cu ansambluri și orchestre localela Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile, la București.

În total, în țară, se vor desfășura 24 de concerte, dublu față de ediția anterioară. Artiștiși ansambluri de talie mondială, precum Elisabeth Leonskaja, David Grimal, La Grande Chapelle Madrid, Anna Tifu, Kamerata Baltica, Charles Richard Hamelin, alături de mai tinerii artișticare au câștigatrecent premii la prestigioaseconcursuri internaționale de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu He vor prezenta recitaluri sau concerte alături de Filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați, cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu sau Brad Lubman. Concerteledin țară se adaugă celor 84 de concerte de la București, care vor putea fi urmărite în toată țara prin video-streaming,pe site-ul Festivalului Enescu www.festivalenescu.ro

“Alături de partenerii noștri din țară am reușit, începând cu ediția2015, să apropiem de Festival comunitățile de melomani din mai multe orașe. Am început cu treiorașe, acum sunt unsprezece. Avem acum în Festival un total de 104 concerte iar în țară un număr dublu față de ediția anterioară. Am găsit deschidere și la artiștii care ne vizitează țara, și la cei din România. Ne-am dori ca această perioadă să fie peste tot una de celebrare a muzicii sub numele lui Enescu, cel care ne-a lăsat o moștenire chiar mai mare decât putem duce noi astăzi. Sper să ajungem să ne ridicăm la înălțimea acestei moșteniri si, de ce nu, putem să visăm la o ediție în cel puțin 41 de orașe din țară.Până atunci, experiențele live, în sălile de concert, în orașele care s-au implicat în Festival pot fi completate de toți melomanii, prin transmisiunile online”, a declarat Mihai Constantinescudirector executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Achiziționarea biletelor pentru concertele din țară se va face local, modalitățile de achizițiefiind stabilite de organizatorii din fiecare oraș. Anunțurile de punere în vânzare au început deja și se vor continua în perioada următoare. (PROGRAMUL CONCERTELOR IN TARA )

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzicăși Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

Contacte pentru presă:

press@festivalenescu.ro, +40 758. 236. 015

anamaria.onisei@festivalenescu.ro, +40 732. 338. 010

 

PROGRAMUL CONCERTELOR ÎN ȚARĂ

BACĂU

JOI                                                      05.09    

ORCHESTRA FILARMONICII „MIHAIL  JORA” DIN BACĂU

JAYCE OGREN dirijor

Avner Dorman Concert pentru percuție și orchestră

               AVNER DORMAN dirijor

               SIMONE RUBINO percuție

Adam Schoenberg Concert pentru vioară și orchestră

               ANNE AKIKO MEYERS vioară

Xiangang Ye „Montin Emeil” pentru vioară și orchestră

               ZIYU HE vioară, câștigător al Concursului Internațional „Menuhin”, în 2017

Durata concertului: 1h45

 

CLUJ

MARȚI                 03.09

ORCHESTRA FILARMONICII „TRANSILVANIA” DIN CLUJ-NAPOCA

LERA AUERBACH dirijoare

Lera Auerbach „Serenade for a melancholic sea” pentru trio cu pian și orchestră de cameră

               BOULANGER TRIO

Mozart-Auerbach Zweifacher Traum (Vis dublu) pentru vioară, pian și orchestră de cameră

               KARLA HALTENWANGER pian (membră a Trioului Boulanger)

               BIRGIT ERZ vioară (membră a Trioului Boulanger)

Lera Auerbach Simfonia I

Durata concertului: 1h30

 

MIERCURI                          04.09

CHARLES RICHARD-HAMELIN pian

Debussy- Images oubliées

Rahmaninov - Morceaux de fantaisie op. 3

Enescu - Suita I în sol minor pentru pian op. 3, „În stil vechi”

Prokofiev- Sonata a IV-a pentru pian

 

Durata concertului: 1h45

 

JOI                        05.09

MONTE PIANO TRIO

FRANCESCO SICA vioară, CLAUDE FROCHAUX violoncel, IRINA BOTAN pian

Enescu- Trio în la minor

Schoenberg- „Noapte transfigurată” op. 4 (ar. pentru trio cu pian de Eduard Steuermann)

Enescu- Sérénade lointaine

Chausson - Trio în sol minor op. 3

Durata concertului: 1h35

 

LUNI                     08.09                                                                                              

ZIYU HE vioară, câștigător al Concursului Internațional „Menuhin”, în 2017

MARIE HAUZEL pian

Mozart - Sonata în sol major pentru vioară și pian KV 379
Enescu - Sonata a II-a în fa minor pentru pian și vioară op. 6
Amy Beach - Romanță pentru vioară și pian op. 23
Bartók - Dansuri populare românești
Saint-Säens - Havaneză op. 83
Antonio Bazzini - La Ronde des Lutins op. 25

 

Durata concertului: 1h40

 

LUNI      09.09

DAVID GRIMAL vioară

GRIGOR ASMARYAN pian

Debussy - Sonata pentru vioară și pian L 140

Enescu - Sonata a III-a pentru pian și vioară în la minor op. 25, „în caracter popular românesc”

Chausson- Poem pentru vioară și pian op. 25 

Franck- Sonata pentru vioară și pian în la major

Durata concertului: 1h45

 

MARȚI                 10.09

ELISABETH LEONSKAJA pian

 

Beethoven- Sonata nr. 30 în mi major op. 109 

Beethoven - Sonata nr. 31 în la bemol major op. 110 

Beethoven - Sonata nr. 32 în do minor op. 111 

 

Durata concertului: 1h30

 

SÂMBĂTĂ                          14.09

NOBUYUKI TSUJII pian

 

Debussy- Deux Arabesques 

Debussy- „Imagini”, Caietul I 

Ravel- Sonatină  

Chopin- 4 Balade 

               Balada nr.1 în sol minor op. 23

               Balada nr. 2 în fa major op. 38

               Balada nr. 3 în la bemol major op. 47

               Balada nr. 4 în fa minor op. 52

 

Durata concertului: 1h35

 

SIBIU

MARȚI                 03.09

MONTE PIANO TRIO

FRANCESCO SICA vioară, CLAUDE FROCHAUX violoncel, IRINA BOTAN pian

Enescu- Trio în la minor

Schoenberg- „Noapte transfigurată” op. 4 (ar. pentru trio cu pian de Eduard Steuermann)

Enescu- Sérénade lointaine

Chausson - Trio în sol minor op. 3

 

Durata concertului: 1h35

 

JOI                        05.09

CHARLES RICHARD-HAMELIN pian

Debussy- Images oubliées

Rahmaninov- Morceaux de fantaisie op.3

Enescu - Suita I în sol minor pentru pian op. 3, „În stil vechi”

Prokofiev- Sonata a IV-a pentru pian

 

Durata concertului: 1h45

 

 

MIERCURI                          09.09                                   (era pe 11)                                                                     

ELISABETH LEONSKAJA pian

 

Beethoven- Sonata nr. 30 în mi major op. 109 

Beethoven - Sonata nr. 31 în la bemol major op. 110 

Beethoven - Sonata nr. 32 în do minor op. 111  

 

Durata concertului: 1h30

 

MARȚI                 10.09                                                                                                                            

LA GRANDE CHAPELLE MADRID

„The Feast of The Resurrection in Piazza Navona”

Reconstituire muzicală a sărbătorilor pascale organizate de Confreria S. Giacomo degli Spagnoli la Roma, Ruggiero Giovannelli, Jacobus de Kerle, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomás Luis de Victoria, Francisco de Soto, Francisco Guerrero, Fernando de las Infantas, Giovanni Matteo Asola, Giovanni Luca Conforti, Cesare Bendinelli și Rocco Rodio

 

Durata concertului: 2h30

 

LUNI      11.09

DAVID GRIMAL vioară

GRIGOR ASMARYAN pian

Debussy - Sonata pentru vioară și pian L 140

Enescu - Sonata a III-a pentru pian și vioară în la minor op. 25, „în caracter popular românesc”

Chausson- Poem pentru vioară și pian op. 25 

Franck- Sonata pentru vioară și pian în la major

Durata concertului: 1h45

 

JOI                        12.09

NOBUYUKI TSUJII pian

 

Debussy- Deux Arabesques 

Debussy- „Imagini”, Caietul I 

Ravel- Sonatină  

Chopin- 4 Balade 

               Balada nr.1 în sol minor op. 23

               Balada nr. 2 în fa major op. 38

               Balada nr. 3 în la bemol major op. 47

               Balada nr. 4 în fa minor op. 52

 

Durata concertului: 1h35

 

VINERI                                13.09                                                                                                                            

ORCHESTRA FILARMONICII DIN SIBIU

CRISTIAN LUPEȘ dirijor

 

Dan Dediu - „Elegia minacciosa” pentru orchestră

Francesco - Tristano Concertul pentru pian „Island Nation Free”

FRANCESCO TRISTANO pian

Jörg Widmann - Concertul pentru vioară

MICHAEL BARENBOIM vioară

Constantin Basica - Concert pentru dirijor și orchestră (primă audiție)

 

Durata concertului: 2h20

 

SÂMBĂTĂ                          14.09                                                                                                                                           

KREMERATA BALTICA

GIDON KREMER dirijor, vioară

 

Weinberg- Concertino pentru vioară și orchestră de coarde op. 42
Enescu- Aria și Scherzino pentru vioară și orchestră

Enescu- Intermezzo op. 12

Lucrare baltică TBA
Weinberg- Simfonia de cameră nr. 4 op. 153

Durata concertului: 1h45

 

IAȘI

JOI                        12.09                                                                                                                            

ORCHESTRA FILARMONICII „MOLDOVA” DIN IAȘI

BRAD LUBMAN dirijor

 

Călin Ioachimescu- „Tempo 80” pentru orchestră

Michael Jarell- Concertul pentru vioară și orchestră „Paysages avec figures absentes – Nachlese IV”

               ILYA GRINGOLTS vioară

Johannes Maria Staud- „Über trügerische Stadtpläne und die Versuchungen der Winternächte (Dichotomie II)”

               AD LIBITUM QUARTET

Philippe Manoury- Concertul pentru două piane și orchestră „Zones de Turbulences”

               GRAU-SCHUMACHER PIANO DUO

 

Durata concertului: 2h10

 

TIMIȘOARA

MARȚI                 10.09

DAVID GRIMAL vioară

GRIGOR ASMARYAN pian

 

Debussy - Sonata pentru vioară și pian L 140

Enescu - Sonata a III-a pentru pian și vioară în la minor op. 25, „în caracter popular românesc”

Chausson- Poem pentru vioară și pian op. 25 

Franck- Sonata pentru vioară și pian în la major

Durata concertului: 1h45

 

MIERCURI                          18.09                                                                                                                            

ORCHESTRA FILARMONICII „BANATUL” DIN TIMIȘOARA

 

Max Richter - Reimagining Vivaldi
               MARCO ANGIUS dirijor

ANNA TIFU vioară

Nicola Piovani- „Il canto dei neutrini” pentru violoncel și orchestră

               NICOLA PIOVANI dirijor

               YIBAI CHEN violoncel, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” în 2018

Nicola Piovani- Suita Fellini

NICOLA PIOVANI dirijor

Durata concertului: 1h40

 

TÂRGU MUREŞ

JOI                        19.09                                                                                                                            

ORCHESTRA FILARMONICII DIN TÂRGU MUREȘ

ADRIAN PETRESCU dirijor

 

Lucrare românească TBA

Eric Montalbetti - „Eclair Physionomique”

Marco Perez Ramirez- „Atacama”, concert pentru vioară și orchestră

               NING FENG vioară

Rolf Martinsson- „Ich denke Dein…”

LISA LARSSON soprană

 

TÂRGOVIȘTE

VINERI                                13.09                                                                                                                            

ORCHESTRA FILARMONICII „MUNTENIA” DIN TÂRGOVIȘTE

DANIEL JINGA dirijor

 

Dinu Lipatti - Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră op. 3 

PETER DONOHOE pian

Pascal Bentoiu - Suită ardelenească op. 6

George Enescu- Simfonia a V-a (finalizată postum de Pascal Bentoiu)  

               MARIUS VLAD BUDOIU tenor

               Cu participarea corului „Accoustic”

Durata concertului: 1h40

 

SATU MARE

JOI                                       19.09                                                                                                                            

18.30

Sala Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti”

ORCHESTRA FILARMONICII „DINU LIPATTI” DIN SATU MARE

CRISTIAN LUPEȘ dirijor

 

Bartók - Dansuri românești 

Paul Constantinescu -Concertul pentru vioară și orchestră

               RUDOLF FÁTYOL vioară

Prokofiev- Selecțiuni din suitele de balet „Romeo și Julieta”

 

BÂRLAD

JOI                                       05.09                                                                                                                            

19.00

Teatrul „Victor Ion Popa”

CAMERATA REGALĂ

CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE dirijor
REBEKKA HARTMANN vioară
ALEXANDRA VELNICIUC narator
DORU MARIN director multimedia

 

Vivaldi - Anotimpurile op. 8
Mozart - „Eine kleine Nachtmusik” în sol major KV 525
Holst - Suita Sf. Paul op. 29

 

PIATRA NEAMȚ

DUMINICĂ                                        15.09                                                                                                                            

19.00

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

GABRIEL BEBEȘELEA dirijor

 

Chopin - Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11
CHARLES RICHARD-HAMELIN pian, laureat al Concursului Internațional „Chopin” de la Varșovia

Liszt - Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian și orchestră S.124
ALEXANDER ULLMAN pian, laureat al Concursului Internațional „Franz Liszt” din Utrecht

Chopin - Concertul nr. 2 în fa minor pentru pian și orchestră op. 21
LUKAS GENIUŠAS pian, laureat al Concursului Internațional „Chopin” de la Varșovia

Liszt - Concertul nr. 2 în la major pentru pian și orchestră S.125
VITALY PISARENKO pian, laureat al Concursului Internațional de Pian de la Leeds

 

*Evenimentul este inclus în programul Neamț Music Festival 2019

Tags: