Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Juriul tinerilor francofoni 2019

Juriul tinerilor francofoni se reuneste la TIFF pentru acordarea  Premiului TV5MONDE, Institutul Francez din România și RFI România  2019.

Premiul va fi acordat în cadrul Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2019. 2000 de euro vor ajunge la casa de distribuție care va lansa filmul câștigător în cinematografele din România.

Denisa MARCHIȘ

Sunt studentă la Facultatea de Litere, UBB din Cluj-Napoca, unde studiez franceza și spaniola. Am studiat filologie, bilingv-franceză  în Dej, orașul copilăriei mele. Cei patru ani de liceu mi-au fost înfrumusețați de participarea la multe festivaluri de teatru francofon, datorită trupei de teatru "Caractères", trupa liceului, din care spun cu mândrie că am făcut parte. Ador să ajut oamenii, de aceea mi-am petrecut mult timp făcând voluntariat și, mai presus de orice, iubesc animalele. Sunt pasionată de artă, de arhitectură, filme și literatură. Arta cinematografiei mi se pare fascinantă. Pentru mine, filmele sunt ca o fereastră spre o realitate prelucrată, reprezintă o evadare din cotidian și mă provoacă de fiecare dată să empatizez cu  personajele.

 

Arthur JARDIM

Inginer agroalimentar brazilian, urmez un master internațional despre produsele alimentare locale și autohntone, fiind în momentul de față într-un semestru în străinătate, împărțindu-mă între Italia, Grecia și România (la USAMV Cluj). În cea de-a șaptea artă, ceea ce îmi place cel mai mult este cinematografia de artă, mai ales atunci când tratează subiecte ale societății în conexiune cu diversele culturi ale lumii. Filmele mele preferate sunt cele care mă fac să descopăr realități foarte diferite de ceea ce trăiesc, iar imaginea și jocul actorilor sunt aspectele pe care le valorizez cel mai mult într-un film.

 

Ioana MORONKA

Sunt studentă în anul III la Istoria și Teoria Artei în cadrul UAD Cluj. Pasiunea mea pentru cinematografie a început relativ târziu, prin liceu, când întâmplător am dat peste un eseu despre Blow-Up într-o carte de Nicolae Steinhardt. Mi-am dorit apoi să văd și filmul și, astfel, pot să zic că a început periplul meu prin cinematografie. Am continuat să citesc și foarte multe biografii (Bergman, Renoir, Bunuel, Truffaut), ulterior făcând trecerea înspre teoria și filosofia filmului. Deși aceste lecturi au contribuit la formarea unui fundament critic, relația mea cu filmele era și este mult mai intimă și mai personală. Unul dintre filmele mele preferate este YI YI de Edward Yang (2000), iar în ultima vreme am început să devorez avangarda americană a anilor ’60, cu filme ale lui Jonas Mekas, Maya Deren, Jeff Wall și Stan Brakhage. Nu mă ghidez după niște criterii clare prestabilite atunci când mă uit la un film, ci încerc să-l descopăr și să-l înțeleg chiar dacă nu mi-a plăcut. De multe ori se întâmplă să îmi placă un film doar din perspectiva cinematografiei sau doar datorită narațiunii, subiectului și consider că e suficient. 

Jules DELBARRE

Am 20 de ani. Am absolvit Liceul de Artă din Dijon, iar în prezent sunt voluntar în Cluj-Napoca, la Primărie și Institutul francez, urmând un program internațional de serviciu civic. Iubesc cinematografia pentru că îmi place să mă cufund într-un univers care nu-mi aparține, intrând, astfel, în cel al filmului și identificându-mă cu personajele. Prefer filmele horror, SF și thriller. Aștept de la un film să mă surprindă și să mă facă să călătoresc, nu neapărat în alte locuri și universuri, ci, mai degrabă, într-o poveste sau într-o viață diferită.

 

 

Livia MITRICĂ

Am 19 ani și sunt studentă la Facultatea de automatică, calculatoare la UTCN, anul 1. Cuvântul care mă caracterizează cel mai bine este creativitatea. Iubesc să pictez și să cos. În rest, îmi petrec timpul liber citind și uitându-mă la filme. Prefer comediile care mă destind și filmele polițiste care îmi pun în mișcare celulele gri. Nu sunt o mare fană a filmelor SF, dar apreciez filmele care trag un semn de alarmă asupra viitorului societății noastre (cel mai adesea distopiile).

 

 

Cosmin MOGA

Cred că nucleul tuturor intereselor mele este omul, sub toate fațetele sale, ceea ce m-a făcut să aleg să studiez medicina. Expresia acestei fascinații față de om s-a manifestat încă din copilărie, prin desen. Astfel, am ajuns să studiez la un liceu de arte plastice, unde am dezvoltat și o afinitate pentru cultura franceză. Traseul orientării mele francofone a culminat câțiva ani mai târziu, cu o experiență Erasmus în Marsilia, ca student la medicină. Astăzi, mă gândesc la psihiatrie ca spațiul de intersecție între înălțările conștiinței și strafundurile biomoleculare. Când vine vorba despre cinematografie, îmi plac filmele cu conținut istoric și dramatic. Printre favoritele mele se numără Dunkirk, Vertigo, La Dolce Vita, The Hours, precum și filmele lui Almodovar și Xavier Dolan. Văd în cinematografie cea mai complexă formă de expresie umană, tot ce presupune ea: emoții, mentalități.

Marwa KHERIBI

Coordonatoare a Juriului tinerilor francofoni din acest an, sunt originară din Dijon, Franța, iar din octombrie 2018 sunt voluntară în cadrul unui program de serviciu civic la Primăria Cluj-Napoca și Institutul francez din Cluj. Mare iubitoare de filme, apreciez, între altele, estetica lui S. Coppola, temele complexe abordate cu umor de W. Allen și clasicele franceze de bună calitate ale lui C. Klapish. Chiar dacă îmi plac toate stilurile de film, mărturisesc că am o preferință pentru operele cu tentă socialistă ale lui P. Almodovar.