Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iniţiativa pentru dezvoltarea digitală în spaţiul universitar francofon

La inițiativa României (Ministerul Educației Naționale), cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) și al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), are loc la București, în perioada 18 - 21 iunie 2019, a patra ediție a ”Iniţiativei pentru dezvoltarea digitală în spaţiul universitar francofon (IDNEUF4)”. Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența sa domnul Klaus Iohannis, și sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, pe 21 iunie are loc a patra Conferință a Miniștrilor pentru învățământul superior din țările francofone, la Palatul Parlamentului, Sala „I.I.C. Bratianu” (Str. Izvor nr. 2-4, sector 5, 050561, Bucuresti).

Aceasta reuniune permite aprofundarea schimburilor de experiență privind mijloacele tehnice, organizaționale și financiare ale dezvoltării digitale în spațiul universitar francofon. Provocarea este semnificativă, deoarece implică susținerea unei schimbări importante de scară: să răspundă nevoilor a 14 milioane de studenți francofoni, care vor atinge cifra de 30 de milioane până în 2030, răspândite în mai mult de 100 de țări din toată lumea. Reuniunile IDNEUF reprezintă, așadar, cadrul propice pentru exprimarea voinței politice a miniștrilor educației pentru învățământul superior.

La eveniment vor participa miniștri și delegații ministeriale din țările francofone, înalți reprezentanți ai OIF, AUF și ai altor organizații internaționale francofone. Speakeri din domeniul academic și profesioniști din lumea de afaceri vor interveni în cadrul sesiunilor plenare și al meselor rotunde ce vor fi organizate cu privire la principalele aspecte legate de dezvoltarea digitală în învățământul superior: transformarea digitală a spațiului universitar francofon, guvernarea universității în era digitală, certificările de competențe și recunoașterea diplomelor, inovațiile pedagogice sau formarea competențelor digitale.

 

Despre reuniunile IDNEUF

 

Inițiativa pentru dezvoltarea digitală a spațiului universitar francofon (IDNEUF) a fost concepută pentru a sprijini dezvoltarea digitală în spațiul universitar francofon. Ca parte a acestei inițiative, AUF și partenerii săi organizează reuniuni internaționale anuale între actorii implicați.Miniștrii pentru învățământul superior din țările francofone s-au întâlnit la Paris în 2015 (IDNEUF), Bamako (IDNEUF2) în 2016 și Marrakech (IDNEUF3) în 2018. Cu acest prilej, au fost organizate forumuri și ateliere de lucru destinate actorilor implicați (operatori în spațiul digital și finanțatori), pentru a asigura punerea în aplicare a recomandărilor Conferinței miniștrilor și continuarea proiectelor comune.

 

 
266