Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Forumul internațional „Limba franceză și Francofonia în toate formele sale”

francofonie.jpg

Image source: 
Institutul Francez

În contextul Sezonului România-Franța 2019, Institutul Francez din România, Alianța Franceză din Brașov, Universitatea « Transilvania » din Brașov și Asociația Edumedia, împreună cu partenerii francofoni, organizează în perioada 10-11 iulie la Centrul Internațional de Conferințe al Universității din Brașov forumul internațional „Limba franceză și Francofonia în toate formele sale” – « Assises de la langue francaise: la Francophonie dans tous ses etats ».

Evenimentul reunește peste 150 de reprezentanți ai organizațiilor internaționale francofone și ai Ministerului Educației Naționale din România, reprezentanţi ai instituţiilor publice și ai misiunilor diplomatice francofone, cadre universitare, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai ONG-urilor, profesori de limbă franceză, formatori, studenți și elevi francofoni.

 Scopul acestui eveniment este de a aduce împreună toți actorii din mediul educativ și cel francofon, iar programul celor două zile pune accent pe schimbul de informații și de bune practici existente în domeniul învățării limbii franceze.

În acest sens, sunt organizate o serie de mese rotunde, precum și opt ateliere. Schimbul de cunoștințe și dialogul între profesori, societate civilă, tineri și decidenți, va deschide noi perspective de colaborare și cooperare pe termen lung.

„Este bine știut că educația nu este un proces imediat, ci un angajament pe termen lung. Deciziile luate împreună în cadrul acestui eveniment vor avea un impact în următorul deceniu, iar rezultatele de calitate vor putea fi analizate în următorii 10, chiar 15 ani. De aceea, este important să ne întâlnim frecvent, să definim strategiile și abordările care ne vor permite să atingem împreună obiectivele în materie de învățare a limbii franceze, care să aducă plus-valoare în domeniul culturii și al economiei, în dezvoltarea umană și care să ofere deschidere și avantaje pe piața forței de muncă,” a declarat Hélène ROOS, Directoare a Institutului Francez din România.