Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cu NOII INFRACTORI, comedia revine pe scena mare!

Odată cu redeschiderea stagiunii, din 16 septembrie, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti vă puteţi întâlni cu Noii infractori, o comedie de actualitate de Edna Mazia, în regia lui Ion  Caramitru, cu o distribuție excepțională reunită în jurul extraordinarei actriţe de comedie Virginia Mirea, interpreta rolului principal.

O piesă pentru adulţi, cu replici spumoase şi situaţii savuroase, cu partituri generoase pentru interpreţi.

Distribuţia include o serie de alţi actori de renume: Alexandrina Halic, Andrei Finţi, Teodora Mareş, Silviu Biriş, Afrodita Androne, Ileana Olteanu, Daniel Badale, Aylin Cadîr, Diana Sar, Cosmina Olariu, George Piştereanu, Mihai Verbiţchi, Alexandru Hasnaş. 

„Debutul" Virginiei Mirea este eclatant".  -  Ileana Lucaciu, Spectator
„Indiscutabil, „Noii infractori" este spectacolul de glorie al Virginiei Mirea".  -  Răzvana Niţă, Acta est fabula  
„Cap de afiş, Virginia Mirea este onorată cu un rol pe măsura personalităţii sale; şi îşi onorează, la rândul ei, debutul pe scena Naţionalului cu o prestaţie emoţionantă, caldă şi şugubeaţă în acelaşi timp".  -  Bogdan Burileanu, Liternet

Umorul și înțelepciunea unei familii oneste vă vor convinge că merită să înfrunți soarta chiar dacă ajungi jucăria ei, chiar dacă lumea întreagă a luat-o razna și chiar dacă „totul nu e decât ...un mare bordel"! Vă aşteptăm la Sala Mare!

Biletele se pot procura atât de la Casa de bilete TNB, din foaierul Sălii Mari, cât şi online - https://www.mystage.ro/spectacole/noii-infractori-1535/
Vânzarea de bilete se va face pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locaţii. În cazul achiziţiei biletelor la casa de bilete se încurajează utilizarea plăţii cu cardul contactless sau cu telefonul.

Mai multe detalii despre noile reguli pentru public puteţi afla de pe site-ul TNB: https://www.tnb.ro/ro/reguli-noi-pentru-spectatorii-de-teatru