
Eveniment
Adverbe. Expoziția artiștilor vizuali Florin Ciubotaru și Andrei Ciubotaru, 5 – 29 noiembrie 2020, Sala „Irina Nicolau”, Muzeul Național al Țăranului Român
afis_adverbe.jpg

Generic vorbind a te manifesta este o condiție a existenței viului, este o dorință a individului de a se afirma ce nu poate fi evitată. Lucrările aparțin inițial intimității autorului. Acest proces odată realizat nu rezistă mult în singurătate, el trebuie perceput și de alții cu întâmpinări polemice, analize, contraziceri, argumentări. Expunându-te, intri în comentariul lumii, mai adaugi o opinie la diversitatea gândirii.
În formula actuală am ales să-l invit pe fiul meu Andrei, mi-a fost mai ușor să hotărăsc, cunoscându-i poziția față de realitate și felul cum gândește. Ceea ce este în aparență real întinde capcane. Rolul artistului este să arate ce nu se vede.
Cât privește graba de a te localiza și de a te numi într-un stil, recomand să mai așteptăm, aceasta se va afla după o perioadă mai îndelungată dintr-un ansamblu reprezentativ.
Florin Ciubotaru, artist vizual
Expoziția va putea fi vizitată la Sala „Irina Nicolau”, până pe 29 noiembrie 2020, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.
Prețul biletului: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei