Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


François Coste și Jérôme France realeși în funcțiile de președinte, respectiv, vice-președinte ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceze în România

jerome-france-si-francois-coste.jpg

Jérôme France și François Coste (colaj)

Pe 23 iunie au avut loc, în cadrul Consiliului director al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceze în România, alegeri pentru funcțiile de președinte și, respectiv, vice-președinte. Astfel, François Coste, CEO Groupama Asigurări și Jérôme France, CEO Emi International, au fost reconfirmați în funcții. Cei doi reprezentanți ai comunității de afaceri franco-române se află la al treilea mandat de guvernanță a CCIFER în binom, reprezentând, pe de o parte, viziunea și experiența unei companii mari, completată de expertiza din sectorul IMM-urilor.

Despre François Coste

Membru al Consiliului Director CCIFER din 2016, François Coste este, conform Forbes, unul dintre cei mai experimentați executivi străini din România. Cu o experiență în management de peste patru decenii, François Coste a ocupat de-a lungul carierei funcții atât de CEO, cât și de CFO, IT, HR în Franța, Norvegia, Nigeria, China, Japonia, Statele Unite, Spania sau România. Conduce din 2012 operațiunile locale ale Groupama Asigurări. François Coste este din 2014 și președinte al Consiliului de Administrație al societății Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – PAID România.

Vă invităm să vizionați aici un interviu cu François Coste realizat în rubrica Image/Son al revistei Regard, în care acesta vorbește despre experiența sa de 40 de ani de management în diferite colțuri ale lumii, dar și despre latura umană a excelenței în business.

Despre Jérôme France

Antreprenor cu societăți B2B în Romania, Rusia și Ucraina. Fiind rezident în Romania din 2003, Jérôme France a construit o echipă implicată și responsabilă alături de care compania Emi International a devenit o referință în sectorul ușilor industriale destinate industriei, comerțului și logisticii, plecând de la concepția până la mentenanță lor. De la integrarea Consiliului director al CCIFER, Jérôme France s-a implicat activ în mai multe proiecte, cum ar fi crearea unui grup de lucru BTP sau dezvoltarea activităților CCIFER în afara Bucureștiului, prin intermediul maratoanelor de afaceri.

Alaturându-se Biroului executiv CCIFER mai întâi că trezorier și apoi ca vice-președinte, a cultivat o abordare antreprenorială pragmatică și eficace pentru acțiunile din cadrul comunității economice franco-române, favorizând proiecte concrete care permit fiecărui membru, companie mică sau mijlocie, să își dezvolte activitatea.

Despre CCIFER

CCIFER este membră a rețelei de 124 de Camere de Comerț, Industrie și Agricultură Franceze în lume, numărând peste 37 000 de membri, în 95 de țări. Prezenți în toată țara, deseori lideri în sectorul lor de activitate, investitorii francezi s-au instalat în România încă de la începutul anilor 90, dezvoltând un parteneriat durabil cu întreprinderile românești, contribuind cu capital și savoir-faire și beneficiind de o piața în creștere și de un factor de competitivitate globală. CCIFER numără în prezent 550 de membri, a căror cifră de afaceri cumulată însumează 18 miliarde de euro și care au creat peste 125 000 de locuri de muncă directe. Comunitatea franco-română este diversă, reunind, pe lângă investitorii francezi, și companii cu capital românesc, antreprenori și asociații, în toate sectoarele de activitate.

Axele noastre strategice 

  • Generarea de oportunități de afaceri pentru companii

  • Contribuția activă la competitivitatea mediului economic, prin dialogul public și susținerea dezvoltării durabile.

  • Dezvoltarea de servicii pentru a consolida companiile în dezvoltarea lor locală și internațională

  • Acompanierea companiilor în recrutarea și fidelizare talentelor