Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trei lucrări de Stravinsky - Nunta, Vulpea și Potopul - în premieră în România

20210830_sp_rep_rudfunk_foto_alex_damian-05163.jpg

Image source: 
Foto: Alex Damian

Festivalul Enescu prezintă astăzi, în premieră națională, lucrările Nunta, Vulpea și Potopul, de Igor Stravinsky, în interpretarea Orchestrei Radiodifuziunii Berlin, sub bagheta Maestrului Vladimir Jurowski, în regia multimedia a lui Carmen Lidia Vidu și cu o distribuție internațională, ce-l include și pe actorul Robert Powell, cunoscut din rolul său în filmul Jesus of Nazareth. Întregul program al concertului de la Sala Mare a Palatului este dedicat lui Stravinsky, pentru a comemora 50 de ani de la moartea sa.

Cea mai spectaculoasă punere în scenă este Nunta, care implică 200 de persoane: membrii orchestrei, Corul Filarmonicii George Enescu,  echipa tehnică (lumini, sunet, tehnicieni de scenă), echipa pentru proiecții video, echipa TV.  Proiecțiile vor crea o atmosferă specială și de aceea vor fi folosite lămpi individuale pentru iluminarea partiturilor. 

Tot pentru Nunta vor fi pe scenă simultan patru piane, la care vor cânta patru pianiști. Este pentru prima oară când o astfel de logistică este desfășurată la Festivalul Enescu și în România. Organizatorul Festivalului a dorit ca cei patru pianiști să fie români: Alexandra Silocea, Andrei Licareț, Mihai Ritivoiu, Daniel Ciobanu. Deși pianiștii s-au pregătit individual și s-au consultat în prealabil, prima lor repetiție împreună a avut loc în noaptea de 30 august, la Sala Palatului. În ziua respectivă, a venit și cele patru piane pe care vor cânta în concert. Ele au fost puse la dispoziție de cunoscuta firmă Bosendorfer și aduse din Austria special pentru acest eveniment. Sunt piane tinere, alese de pianista Alexandra Silocea, pentru a corespunde tipului de sunet pe care îl cere partitura lui Stravinsky. 

Nunta este o lucrare în care sfințenia și hazul rusesc se împletesc cu sacralitatea ceremoniei de nuntă și veselia oaspeților. La premiera din SUA a lucrării, în 1926, unul dintre cei 4 pianiști a fost chiar Maestrul George Enescu. Directorul Artistic al Festivalului, Vladimir Jurowski, consideră că prin gestul de a accepta să interpreteze la pian, Enescu, recunoscut la acea vreme drept un compozitor remarcabil, a demonstrat curaj și modestie față de colegii săi. Dincolo de caracter, interpretarea la pian demonstrează și calitatea sa de pianist: „Ce pianist extraordinar trebuie să fi fost, pentru că partiturile sunt extraordinar de dificile, toate cele patru, iar el, compozitor, a avut curajul și umilința de a se așeza la pian și de a lua parte la munca colegului său”, a spus Jurowski. 

Lucrarea Potopul – o piesă muzicală ce reprezintă alegoria biblică bazată pe povestea Arca lui Noe – îl va avea ca narator pe actorul Robert Powell, cunoscut publicului larg din filmul Jesus of Nazareth de Franco Zeffirelli. Proiecțiile multimedia vor ancora însă povestea în actualitate, cu trimitere la problemele climatice cu care se confruntă umanitatea.  Această direcție artistică a fost dată de directorul artistic al Festivalului Enescu, Vladimir Jurowski, plecând de la rolul social pe care îl are arta. 

„Mesajul transmis de către oamenii de știință este clar: oamenii sunt <fără echivoc> responsabili pentru criza climatică în care ne aflăm.  Potopul Biblic - Schimbările Climatice - Încălzirea Globală - Muzica sunt teme în dialog la Festivalul Enescu. M-am ferit mereu să nu vin cu prea mult prezent în "regia" dirijorilor si să las muzica sa primeze. M-a bucurat mult decizia lui Vladimir Jurowski de a nu rămâne la stadiul de poveste biblică și de a-mi permite a avea un moment dedicat Prezentului”, a declarat Carmen Lidia Vidu, regizorul multimedia al proiecțiilor. 

Concertul va începe la ora 19.30, la Sala Palatului. În programul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin vor mai fi ”Variațiunile” In memoriam Aldous Huxley și “Simfonia pentru instrumente de suflat” și lucrarea vocal- simfonică ”Vulpea”.

La Ateneul Român, începând cu ora 16:30, va fi prezentat un concert din seria Concerte și Recitaluri. Pe scenă, alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, va urca apreciatul violonist Christian Tetzlaff, cunoscut pentru capacitatea lui de a pune lucrările pe care le interpretează într-o lumină nouă.

Începând de astăzi, publicul care vine la Sala Palatului și la Ateneu va putea să vadă expoziția „Enescu. Geniul și Festivalul. Chipuri de Iubire”, organizată de echipa Festivalului Enescu în colaborare cu cei patru fotografi oficiali ai evenimentului (Andrada Pavel, Cătălina Filip, Andrei Gândac și Alex Damian), Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe și Muzeul George Enescu. Expoziția prezintă momente din viața Maestrului Enescu și din istoria Festivalului Enescu prin fotografii și documente inedite, dintre care unele prezentate pentru prima oară publicului. Vernisarea expoziției va avea loc joi, 2 septembrie, în pauza concertului de la Sala Palatului.

Pe site-ul Festivalului publicăm zilnic o agendă cu interviuri, cronici și informații suplimentare.

AGENDA ZILEI

CONCERTE

SERIA: Concerte și Recitaluri

ORA ÎNCEPERII: 16.30
ORA SOSIRII PRESEI: 16.00
LOC DE DESFĂȘURARE: ATENEUL ROMÂN

ORCHESTRA DE CAMERĂ DIN LAUSANNE
Dirijor: Joshua Weillerstein
Vioară: Cristian Tetzlaff

Program:
Beethoven – Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 61
Enescu – Octetul pentru coarde în do major op. 7 (aranjament pentru orchestră de coarde).

Joshua Weillerstein este Directorul Artistic al Orchestrei de Cameră din Lausanne. Dirijorul se bucură de o carieră prodigioasă, având colaborări cu Orchestra Filarmonică a Radio France, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, Filarmonica din New York și orchestrele simfonice din Baltimore, Detroit și Milwaukee, printre altele. Este apreciat pentru reprezentațiile emoționante și este respectat pentru entuziasmul și înțelegerea profundă a compozitorilor ale căror partituri le dirijează.

Christian Tetzlaff este unul dintre cei mai căutați violoniști și cei mai interesanți muzicieni de pe scena muzicală clasică de mulți ani. Tim Ashley a scris în The Guardian, în 2015, despre interpretarea lui Tetzlaff a ”Concertului pentru Vioară de Beethoven”, cu Orchestra Simfonică din Londra, că este: „Cea mai bună interpretare a lucrării pe care a auzit-o vreodată”.

Christian Tetzlaff este invitat în mod regulat ca Artist în Rezidență cu orchestre și la evenimente, pentru a-și putea prezenta interpretările muzicale pe o perioadă mai lungă de timp. De-a lungul carierei sale, Christian Tetzlaff a concertat cu toate orchestrele mari, inclusiv cu Filarmonica din Viena, Filarmonica din New York, Concertgebouworkest și toate orchestrele de top din Londra.

SERIA: Mari Orchestre ale Lumii

ORA ÎNCEPERII: 19.30
ORA SOSIRII PRESEI: 19.00
LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

ORCHESTRA SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII DIN BERLIN
CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU
Dirijor: Vladimir Jurowski
Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner
Regizoare multimedia: Carmen Lidia Vidu

Program:
Stravinski – Potopul: o piesă muzicală (Alegorie biblică bazată pe povestea Arcei lui Noe)
Narator: Robert Powell – Noe, Soția lui Noe (rol vorbit)
Bas 1: Vladimir Ognev – Vocea lui Dumnezeu
Bas 2: Bastian Kohl – Vocea lui Dumnezeu
Tenor: Ivan Tursic – Diavolul 

Stravinski – Variațiunile In memoriam Aldous Huxley
Stravinski – Simfonia pentru instrumente de suflat
Stravinski – Vulpea
Tenor: Ivan Tursic
Tenor: Alexander Fedorov
Bas: Bastian Kohl
Bas: Vladimir Ognev

Stravinski – Nunta (scene coregrafice cu muzică și cânt pentru voci, 4 piane și percuție)
Soprană: Sofia Fomina
Mezzosoprană: Elena Manistina
Tenor: Alexander Fedorov
Bas: Vladimir Ognev
Pianiști: Daniel Ciobanu; Andrei Licareț; Alexandra Silocea; Mihai Ritivoiu

Vladimir Jurowski este dirijor Principal și Director Artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, și, de 6 ani, director artistic al Festivalului Enescu. Din dragoste pentru muzica lui George Enescu, Vladimir Jurowski și-a pus creativitatea în slujba conturării unei direcții proaspete și atractive a Festivalului Enescu. Vladimir Jurowski consideră ca Enescu este un compozitor al secolului XXI și că acum este momentul de a fi descoperit de către public, dincolo de lucrările sale celebre. De aceea, la ediția din 2021 a Festivalului Enescu vom asculta aproape 37 de compoziții enesciene. Invitat să conducă orchestre renumite internațional, Jurowski dirijează adesea compoziții enesciene. 

Iosif Ion Prunner a studiat la Unicersitatea de Muzică din București. Ulterior absolvirii, a fost angajat la Filarmonica George Enescu, unde, în 1997, maestrul Cristian Mandeal i-a încredințat conducerea Corului Filarmonicii. De asemenea, a fost solicitat să dirijeze concerte susținute de Orchestra Simfonică și Orchestra de Cameră ale Filarmonicii. A colaborat cu Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio și a fost invitat să susțină spectacole la Opera Națională Română. A susținut concerte în importante centre muzicale din Europa și Asia și a luat parte la importante festivaluri din România, Cehoslovacia sau Italia.

Carmen Lidia Vidu este regizor de teatru, de film și de evenimente culturale. Din 2017 a realizat producții multimedia pentru concerte dirijate de Maestrul Vladimir Jurowski, care s-au bucurat de aprecieri internaționale, precum "Oedipe" și "Femeia fără umbră”.

Robert Powell, celebru pentru rolul său din filmul lui Franco Zeffirelli, ”Jesus of Nazareth” (1977), este cunoscut pentru vocea sa deosebită, care este cunoscută publicului din filme, documentare și reclame, în special în documentare despre cel de-al Doilea Război Mondial, printre care “World War II” sau ”Secrets of World War II”. Powell a fost nominalizat pentru un premiu BAFTA și a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneția.