Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Muzeul – de la cabinet de curiozități la instituționalizare Lansare de carte 21 septembrie 2022, ora 17.00, Sala Media Muzeul Național al Țăranului Român

afi_lansare.png

Sursa imaginii: 
Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 21 septembrie 2022, ora 17.00, la Sala Media, la lansarea cărții „Muzeul – de la cabinet de curiozități, la instituționalizare. Evoluția reglementărilor legislative și administrative din domeniul muzeal”, de Alis Vasile. Volumul a fost publicat la Editura Pro Universitaria, București, 2022. Intrarea la eveniment este liberă.

„Muzeul – de la cabinet de curiozități, la instituționalizare. Evoluția reglementărilor legislative și administrative din domeniul muzeal” are ca obiect cadrul normativ de reglementare a domeniului muzeal și a muzeului ca instituție, analizat din perspectivă istorică și, totodată, comparativ, prin raportare la cadrul normativ legislativ, dar și la norme și metodologii cu caracter științific și administrativ.

Structurată în patru părți principale, lucrarea urmează un traseu cronologic, parcurgând, mai întâi, istoria muzeului, de la primele forme ale colecționismului până la momentul actual, unul al transformărilor, continuând cu modul în care, la nivel internațional, a fost tratată problematica patrimoniului cultural mobil și a așezămintelor muzeale, inclusiv prin prezentarea a patru sisteme naționale normative și administrative (cele din Franța, Italia, Germania și Marea Britanie) în raport cu sistemul existent în România, la rândul său expus detaliat în evoluția sa istorică.

Propunându-și să fie un instrument util de lucru pentru specialiștii din domeniul muzeal și juridic, ca și pentru toți cei interesați de protejarea patrimoniului cultural mobil, studiul a urmărit identificarea unor concepte și principii de drept comune sistemelor naționale actuale de reglementare a muzeelor, a unor modele de bună practică, și formularea unor alternative la prevederile legale existente în România, în contextul în care cadrul legislativ național s-a dovedit, nu de puține ori, insuficient, imperfect sau ineficient și lipsit de un necesar fundament teoretic și de o analiză exhaustivă a aspectelor practice ale aplicării normelor curente.

 

Alis Vasile este specialist în domeniul patrimoniului cultural, cu o experiență profesională de peste 20 de ani, în domeniul culturii. Licențiată în muzeografie, conservare-restaurare și științe juridice, cu un masterat în managementul patrimoniului cultural și doctor în arte vizuale, Alis Vasile a activat în cadrul Ministerului Culturii și al unor importante instituții publice de cultură - Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Municipiului București, British Council România -, contribuind, de-a lungul timpului, la elaborarea mai multor acte normative din domeniul muzeal și al protejării patrimoniului. Începând cu anul 2015, în calitate de lector-formator, a susținut numeroase cursuri de specializare în aria muzeologiei, în programul coordonat de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală.

 
 
Tags: