Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În umbra libertăţii. 50 de ani de la eliberarea deţinuţilor politic

afis.jpg

Afis

Ce au în comun Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, ÎPS Bartolomeu Anania, N. Steinhardt, Arsenie Boca, Paul Goma, Adrian Marino, I.D. Sîrbu şi Mircea Vulcănescu? Cum răspundem nevoii de modele etice din zilele noastre? Care este legătura noastră cu deţinuţii politic din perioada comunistă şi cum ne mai influenţează ei societatea?

Vineri, 7 noiembrie, de la ora 17:00 vor încerca să răspundă la aceste întrebări Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu (violonist), Alexandru Găvan (alpinist de altitudine), Galina Răduleanu (medic psihiatru), Mihaela Ciobotea (economist), Cristina Guseth (specialist PR) şi Alin Mureşan (istoric). Conferinţa de presă va avea loc la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) şi marchează deschiderea proiectului „În umbra libertăţii. 50 de ani de la eliberarea deţinuţilor politic”, organizat de Centrul de Studii în Istorie Contemporană, în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Cinemagix, Editura Humanitas şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

În cadrul proiectului va avea loc o vizită la Fortul 13 Jilava, unul dintre principalele spaţii carcerale din acea perioadă şi va fi lansată o carte de interviuri cu supravieţuitorii închisorilor – ambele evenimente în prezenţa a numeroşi foşti deţinuţi. De asemenea, va fi organizat un concert cu formaţia Robin and the Backstabbers, pentru a marca scurgerea a 50 de ani de la eliberarea deţinuţilor din temniţele comuniste.

Violonista Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu este fiica partizanilor anticomunişti Maria Plop şi Toma Arnăuţoiu. În momentul arestării părinţilor ei, avea doar doi ani, fiind născută chiar într-o ascunzătoare din munţi. A crescut într-o familie adoptivă şi a aflat identitatea părinţilor naturali abia după 1990.

Galina Răduleanu este medic psihiatru şi fost deţinut politic. Fiica preotului Boris Răduleanu (torturat şi el în puşcăriile comuniste), a fost închisă la penitenciarele Jilava, Arad şi Oradea între anii 1960-1964.

Alexandru Găvan este unul din performerii de top ai României în alpinismul de altitudine. A urcat şase vârfuri de peste 8000 de metri din Himalaya, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine, şi consideră că adevărata performanţă este cea realizată cu mijloace corecte şi cu smerenie. Pe 23 iulie 2014 a atins vârful Broad Peak (8047 m), din munţii Karakorum, Pakistan, fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine, şi a dedicat ascensiunea memoriei luptătorilor anticomunişti din munţi, pe care îi consideră o sursă de inspiraţie şi o dovadă a faptului că nu toţi românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieţii.

Mihaela Ciobotea este economist, fiica profesorului Mihai Buracu (1930-2011), arestat ca elev şi închis timp de 5 ani de zile al Caransebeş, Lugoj, Timişoara, Târgşor, Poarta Albă, Peninsula, Piteşti, Ghencea, Bicaz, Borzeşti, Oneşti. A fost torturat în cadrul fenomenului Piteşti până când i-a albit părul într-o singură noapte. A fost membru fondator al PNŢ Mehedinţi şi senator de Mehedinţi (1992-1996).

Cristina Guseth este directorul Freedom House România din anul 1998. Organizaţia cunoscută la nivel mondial pentru rapoartele asupra statutului democraţiei în ţări din întreaga lume şi-a câştigat renumele în România mai ales prin proiectele din domeniul mass-media. Cristina Guseth este specializată în relaţii media, management de criză şi PR marketing. Este fiica unui fost deţinut politic, victimă a torturilor din fenomenul Piteşti.

Programul complet:

Vineri, 07.11

17:00 – Conferință de presă (Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5)

Sâmbătă, 08.11

10:00 – Vizită la Fortul 13 Jilava (fostă închisoare comunistă), în prezența unor foști deținuți politici

21:00 – Concert Robin and the Backstabbers (Club Fabrica, Str. 11 iunie nr. 50)

Duminică, 09.11

10:00 – Slujbă de pomenire pentru cei morți în închisori (Biserica Sf. Silvestru, Str. Silvestru nr. 36)

17:00 – Lansarea volumului „Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României” (editori Anca și Raul Ștef) și dezbaterea „Suferinţă şi speranţă. Deținuții politic ca repere etice”. Invitați: Dan C. Mihăilescu, Sorin Lavric, Alin Mureșan, Anca și Raul Ștef (Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38)

Tags: 
637