Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gala Foreign Policy România: Top 100 oameni și idei care mişcă ţara

Timp de patru ani consecutiv, revista Foreign Policy România și-a propus și a reușit să evidențieze câte 100 de nume ale românilor care au inițiat proiecte remarcabile, susținute prin munca și pasiunea lor.

Gala Foreign Policy România, desfașurată marți, 3 martie, la Biavati Events, a premiat cele mai interesante 12 figuri, idei și proiecte remarcate anul trecut.

Președintele României, Klaus Iohannis, șeful Statului Major General al Armatei Române- General – locotenent Nicolae Ciucă, psihologul Daniel David, profesorul de filosofie Emil Moise și alpinistul Alex Găvan se numără printre câștigătorii acestei ediții.

Au fost acordate nu mai puțin de 10 premii la categoriile Politică, Relații Internaționale, Economie, Societate, Educație, Cercetare/Inovație, Cultură, Media, Idei/Proiecte, Cariere, dar și premii speciale, în prezența unei audiențe de peste 200 de antreprenori, oameni de cultură, jurnaliști, oameni de știință, avocați și doctori.

Printre cei nominalizați se regăsesc atât români care locuiesc în țară, cât și din diaspora, nu puține fiind cazurile celor care s-au întors sau intenționează să revină în scurt timp acasă. Lista nominalizaților include și numele elevilor care au câștigat anul trecut pentru România peste 50 de medalii de aur și premii întâi la diverse olimpiade internaționale, antreprenori de succes precum Ivan Patzaichin (fostul mare campion olimpic și mondial la caiac-canoe), Gabriel Iuga , Liviu Drăgan, Ionuț Pătrăhău, oameni de știință precum cei de la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, cei care își propun construirea celui mai puternic laser din lume, cercetători de renume, cum ar fi sociologul Mirel Bănică, regizorul Răzvan Mazilu, jurnaliști precum Cătălin Tolontan sau Mirel Bran, dar și colegii noștri de la ziarul ”Adevărul”, Mihai Mincan și Alex Nedea, economiști precum Mircea Coșea, Cristian Popa sau Radu Crăciun, diplomați ca Mircea Malița și Simona Miculescu, oameni de cultură precum Mihaela Miroiu, Denisa Comănescu, Mihai Șora, teatrologul George Banu sau muzicianul Alexandru Andrieș. 

”Am crezut că cel mai greu e să vorbești în fața judecătorilor de la Curtea Constituțională. Iată că nu e chiar așa” –a spus Emil Moise, profesorul de filosofie care a reușit să modifice Constituția țării în chestiunea obligativității orelor de religie în școală.

”Comunitatea noastră a aplicat politica tigrului în relația cu vecinul său din nord-est, Rusia. Ce faci dacă ți se întâmplă să te întâlnești cu un tigru? Mă fac că nu mă vede! Pe de altă parte războiul româno-român continuă și nu sunt semne că ne trezim, deși clopotul de alarmă sună deja la Răsărit! – a spus General Constantin Degeratu, fost șef de stat Major al Armatei române și consilier prezidențial.

”Am scris această carte pe parcursul a mii de ore, majoritatea noaptea. N-a fost ușor, dar gândul că dau înapoi o mică parte din ce am primit, la rândul meu, mi-a dat tărie să fac acest lucru” – a spus Cristian Presură, fizician și autorul volumului ”Fizica povestită” în 648 de pagini, recent apărut la Editura Humanitas.

”Nu ne propunem să-l punem pe român pe canapea sau în vreun fotoliu. Un proiect de țară nu poate fi implementat însă decât atunci când înțelegi psihologia celor care o locuiesc” – a spus Daniel David, psiholog, care împreună cu un grup de colegi a lucrat timp de doi ani la refacerea cunoscutei lucrări ”Psihologia poporului român”, de Constantin Rădulescu-Motru, rezultate finale ale noului studiu fiind incluse în cartea ce va apărea în această primăvară la editura ieșeană Polirom.

”A fi mereu pe vârf e o stare specială. Cred cu tărie că un munte se urcă nu doar cu pioleți și colțari, fiindcă la acestea au acces toți, ci cu umilință”, a spus alpinistul Alex Găvan, cel care a cucerit până în prezent șase vârfuri muntoase (dintr-un total de 14) de peste 8000 de metri din Himalaya, urcând fără a folosi oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.

Întregul Top 100 FP România dedicat anului 2014, inspirat din lista americană FP 100 Global Thinkers și coordonat de Petre Munteanu, este publicat în cel mai recent număr al revistei FP, ediția februarie-martie 2015.

Gala a fost prezentată de Ion. M. Ioniță, redactor șef “Foreign Policy România” și de Oana Popescu analist de politică internațională și susținută de sponsorii Hidroelectrica, CEZ Group, Euro Insol, Polisano, Pitech Plus.

 

Mai multe despre noua ediție FP

Dincolo de Top și Gală, din 25 februarie, cititorii FPR vor avea in mâini o nouă revistă FP: după luni de discuții și schițe, redacția americană a restructurat și redesenat revista –alături de politică globală, economie și idei, FP include acum și fotoeseuri care ilustrează povești nespuse ale lumii, discuții despre inovația și cultura internaționalizate – plus un ghid pentru călătorii fie și numai imaginate.

1245