
Eveniment
"NECUVINTE" cu Adrian Nour la Teatrul de pe Lipscani
default.png

"Necuvintele" sunt gesturi simple, priviri, momente de liniste, imagini care reusesc să transmită mai mult decât o sută de cuvinte goale. Cred că doar prin necuvinte mai putem lupta împotriva "fast-life"-ului pe care îl trăim în fiecare zi, împotriva zgomotului, împotriva a tot ce ne tine departe de noi însine. Pentru că "linistea este începutul curătirii sufletului", ne-am propus să tăcem timp de o oră si ceva, comentând cu umor, dar si cu sensibilitate lumea ce ne-nconjoară.
Distributia: Adrian Nour, Ana Pepine, Toni Dumitrescu si Vadim Rusu
Scenariul si regia: Adrian Nour
Costumele: Wilhelmina Arz
Foto si video: Regele si Regina IONESCU
Light design: Ilina Pepine
Ilustratia muzicală: Adrian Nour
Cei patru tineri artisti nu pronunta nici o vorba de-a lungul acestui exceptional spectacol de pantomima. Insufletite de muzici alese de Adrian Nour, tablourile concepute de el se succed in ritm ametitor - ori sagalnic - tesand un emotionant discurs exprimat prin gesturi si dans despre dragostea care se transforma, adesea, intr-o naluca amagitoare, despre esentele diluate in aparente. Umorul, autoironia, hazul-de-necaz nu lipsesc nici o clipa din acest spectacol.
„Contează să atingi sufletul spectatorului, să schimbi ceva în el.” Adrian Nour
Bilete si rezervări la Casa de bilete a Companiei de teatru "Passe-Partout Dan Puric", str. Lipscani 53, Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819.
Program: Luni: închis; Marti-Miercuri: 11 - 18, Joi - Duminică: 12 - 19.