Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


E normal să fii voluntar!

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu anunţă deschiderea sesiunii de înscrieri pentru programul de voluntariat dedicat celei de-a XXI-a ediţii a festivalului.

Descoperă magia celui mai important festival de artele spectacolului din România printr-un program de educaţie non-formală ce reuneşte anual o comunitate formată din peste 500 de voluntari din ţară şi din străinătate! Voluntarii au un rol cheie în sectorul cultural, oferind vitalitate şi idei inovatoare. La Sibiu, datorită Festivalului Internaţional de Teatru şi a altor câteva evenimente de marcă, a fost creată cea mai mare şi importantă platformă de promovare a educaţiei non-formale prin intermediul artelor spectacolului. Acest proiect a fost inaugurat în cadrul Programului Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană.

Serviciul de voluntariat al Festivalului Internaţional de Teatru de Sibiu este conceput pentru a oferi training şi o multitudine de avantaje specifice acţiunilor de voluntariat, printre care oportunităţi de training, câştig de experienţă în vederea obţinerii unui serviciu mai bun, învăţarea de lucruri noi şi formarea deprinderilor utile, familiarizarea cu diferite sisteme operaţionale şi structuri organizatorice, membru într-o organizaţie prestigioasă, dar mai ales posesia unui certificat nominal de voluntariat ce poate influenţa punctajul la concursurile organizate pentru ocuparea de posturi, dacă doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale (cf. Art. 17 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii Voluntariatului Nr. 195/2001).

Prima etapă a înscrierilor pentru programul de voluntariat din acest an va avea loc până la data de 23 martie. Cei interesaţi să participe la interviuri sunt rugaţi să îşi trimită CV-urile în format EUROPASS la adresa voluntari@sibfest.ro.

Programul de Voluntariat al Festivalului Internaţional de Teatru de Sibiu a existat încă din 1994, fiind unul dintre semnele distinctive ale unui eveniment spectacular, pornit dintr-o iniţiativă personală, care a fost şi este posibilă datorită sprijinului voluntar al celor cu idealuri comune, care dăruiesc comunităţii şi României timpul şi energia lor pentru a creiona spaţiul comunitar în care să putem să ne simţim solidari şi în care visele pot fi împlinite. În 2012, Programul de Voluntariat a lansat platforma Europe-Asia Education Arch, reprezentând un proiect de cooperare cu ţările din Asia (Coreea, Japonia, China, în 2012) în domeniul educaţiei non formale şi formale prin intermediul voluntariatului şi stagiilor de practică în artele spectacolului pentru tinerii profesionişti, studenţi şi absolvenţi, cu accent pe dezvoltarea abilităţilor organizatorice privind evenimentele culturale.

Acest program, prin educaţie non-formală, oferă tuturor şansa de a-şi perfecţiona abilităţile personale şi profesionale, cu un accent deosebit pe colaborarea şi ajutarea reciprocă între membrii comunităţii sibiene şi participanţii din alte zone ale ţării sau lumii. Această şcoală reprezintă singurul spaţiu în care procesul de pregătire durează între 3 şi 4 luni, voluntarii fiind chemaţi la interviuri din timp, atent selecţionaţi şi pregătiţi deoarece pe toată durata festivalului, încrederea şi responsabilitatea acordată acestora este pe aceeaşi treaptă cu cea a unui angajat al FITS.”, a declarat Lavinia Alexe, coordonatorul proiectului.

Programul de Voluntariat al Festivalului este derulat în parteneriat cu Asociaţia Proiect 1200, care gestionează procesul de selecţie şi training al voluntarilor. Mai multe detalii despre acest proiect pot fi obţinute de pe site-ul proiect1200.ro.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 6 – 15 iunie 2014. 

605