Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Axa Lupului. Din Siberia pînă în India pe urmele evadaţilor din gulag

Sylvain Tesson a refăcut lungul drum din Siberia pînă în golful Bengal pe care se presupune că l-au străbătut odinioară evadaţi din gulag.

Pentru a le aduce un omagiu celor a căror sete de libertate a depăşit cele mai mari obstacole, a traversat singur, mergînd pe jos, pe bicicletă sau călare, taigaua siberiană, stepa mongolă, deşertul Gobi, înaltele platouri tibetane, lanţul himalayan, pînă la Calcutta. Tesson descrie oamenii pe care îi întîlneşte, întîmplările şi locurile prin care trece, cu uimitoarea varietate a peisajelor ce i se înfăţişează de-a lungul călătoriei. Timp de opt luni, a avut de înfruntat foamea, frigul şi singurătatea pe parcursul celor 6.000 de kilometri ai „axei lupului” – traseu urmat doar de evadaţii din gulag şi de lupii aflaţi în căutare de pradă, care se deplasează de la nord la sud, spre deosebire de marile migraţii din istorie, care au urmat de fiecare dată axa est-vest. 

Sylvain Tesson, născut în 1972, este geograf, ziarist şi scriitor. Membru al Societăţii Exploratorilor francezi, îşi împarte viaţa între expediţii de amploare, scris şi realizarea de documentare de aventură. Numeroasele sale peripluri i-au inspirat în jur de zece cărţi, printre care L’axe du loup (Robert Laffont, 2004) şi Eloge de l’énergie vagabonde (Editions des Equateurs, 2007). Aphorismes sous la lune et autres pensées sauvages apar în 2008, la Editions des Equateurs, urmate de Une vie à coucher dehors, Gallimard, 2009, şi Vérification de la porte opposée, Phébus, 2010.

 

Adaugă un comentariu în modulul Facebook de mai jos şi ai şansa să câştigi cartea "Axa Lupului".
 
Cel mai pertinent comentariu este premiat de luni pâna vineri, dar nu pot fi atribuite 2 premii aceluiaşi participant.
 

Câştigătorii unei cărţi "Axa Lupului"

10.03 - Marina Mihai

11.03 - Marius Adrian Nicola