Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Coregraful Gigi Căciuleanu, despre cel mai recent spectacol al său: “Să nu vă așteptați să vedeți un Shakespeare!”

Gigi Căciuleanu – coregraf și regizor, George Ivașcu – directorul Teatrului Metropolis, Demeter Andraș – Director Casa de Producție TVR, Corina Grămoșteanu – scenograf și Paul Ilea – compozitor au participat miercuri, 16 aprilie la conferința de presă care a avut loc la Teatrul Metropolis din Capitală și în cadrul căreia au fost prezentate pentru prima dată informații despre cel mai recent spectacol de teatru-dans semnat Gigi Căciuleanu: „Folia, Shakespeare & Co”. 

“Am făcut o legătură între Caragiale și Shakespeare: el spune To be or Not to be , iar Caragiale To be și To be, curat-murdar, Zoe, fii bărbată! Iar eu mă așez la nivelul foii albe, încep de la zero. Nu știu cum va fi acest spectacol, nu vin cu clișee. Să nu vă așteptați să vedeți un Shakespeare!”, a povestit Gigi Căciuleanu în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc miercuri, 16 aprilie, la Teatrul Metropolis din București. Cel mai recent spectacol al său, intitulat “Folia, Shakespeare & Co”, se va juca în premieră pe 23 și pe 24 aprilie. 

La acest Shakespeare, al Foliei, mă gândesc de foarte multă vreme, de când dansam bufonul în Lacul Lebedelor la Opera din București. L-am recitit pe Shakespeare și mi-am dat seama că exista o constantă: spune în niște fraze scurte adevăruri mari. În oricare frază, ne reprezintă pe noi, cei care suntem pe scenă, în șubrezenia noastră corporală, în nebunia minții, în fața unui public care nu ne judecă, dar care ne observă. Suntem observati și, atunci, reacționăm într-alt fel decât în sala de repetiții. Este extraordinar ce se întâmplă în spectacol, sub priviri care te transformă. Aici se petrece alchimia spectacolului”, a declarat Gigi Căciuleanu.  

Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, Gigi Căciuleanu a adăugat: “Eu fac pe bufonul la fiecare indicație pe care o dau. Dacă ar fi să reiasă ceva din acest spectacol, acest lucru este inteligența interpreților”.

Directorul Teatrului Metropolis, George Ivașcu a precizat: “Orice întâlnire este o emoție. Mă bucur că Gigi Căciuleanu ne-a dat acest prilej de a fi împreună. Sunt fericit că artiștii care ne însoțesc în această poveste vor crea un moment istoric, cel puțin pentru Teatrul Metropolis”.

Un mare creator, o echipă minunată, un autor extraordinar ocazionează casei de producție a Televiziunii Române prima coproducție cu drepturi depline”, a punctat Demeter Andraș, Director Casa de Producție TVR.

Spectacolul “Folia, Shakespeare & Co” este realizat împreună cu trupa de dans fondată de artistul român, “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, care reunește unii dintre cei mai talentați tineri dansatori și actori din România: Ramona Bărbulescu, Richard Bovnoczki, Rasmina Călbăjos, Alexandru-Mircea Călin, Paul Cimpoieru, Relu Dobrin, Lari Cosmin Giorgescu, Lucile Julaud, Ştefan Lupu, Ioana Macarie, Ioana Marchidan, Cristian Nanculescu, Adrian Nour, Cristian Osolos, Arcadie Rusu, Diana Spiridon, Vanda Ştefănescu. Decorul și costumele spectacolului sunt gândite și imaginate de scenografa Corina Grămoșteanu, în sensul atât al unei reinventări moderne a spațiului scenic, cât și al păstrării unor clare referințe la universul elisabetan al teatrului lui William Shakespeare.  Muzica îi aparține compozitorului Paul Ilea.

Produs de Fundația Art Production în parteneriat cu Teatrul Metropolis și Televiziunea Română, „Folia, Shakespeare & Co” se va juca în premieră miercuri, 23 aprilie și joi, 24 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis, următoarele reprezentații fiind programate deja în luna mai.  

“Folia, Shakespeare & Co” este parte a unui turneu național și internațional fără precedent, pe care ”Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” îl va susține în această toamnă.  Turneul va fi susţinut atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante capitale europene.

“Sunt românii altfel?” este întrebarea cheie pe care o lansează spectacolul “Folia, Shakespeare & Co” și turneul. Trecând prin Caragiale și Shakespeare, Gigi Căciuleanu le propune românilor o viziune nouă asupra unei teme sensibile, identitatea națională: “românii nu sunt diferiți, ci universali”. În 2014, se împlinesc 450 ani de la nașterea lui William Shakespeare. În anul 2012, anul Caragiale, Gigi Căciuleanu a pus în scenă D’ale noastre, intrat deja în istoria artelor spectacolului, pornind de la textele marelui dramaturg român.