Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Supravieţuitor al Holocaustului : «Aproape toată familia mi-a murit la Auschwitz.Eu am avut un noroc nemeritat »

auschwitz_reuters_laszlo_balogh.jpg

Auschwitz. Sursa foto : REUTERS Laszlo Balogh

Peter Gardosch avea 14 ani în 1944 cand a fost urcat într-unul dintre trenurile care duceau către Auschwitz. El a scăpat numai pentru că, odată coborât din tren, și-a declarat o altă vârstă. În acest fel, temutul doctor Mengele nu l-a trimis direct în camera de gazare. În urmă cu câțiva ani, Peter Gardosch a scris (sub pseudonimul Peter Herzog) o carte, “Despagubirea”, despre experiența teribilă prin care a trecut. Într-un interviu pentru RFI Romania, el retrăiește acele momente.

Luca Niculescu : - Domnule Peter Gardosch , sînteți supraviețuitor al Holocaustului, ați scris o carte care a apărut acum câțiva ani în Germania, anul trecut a apărut în România, timp de zeci de ani însă, nimeni din anturajul Dumneavoastră nici chiar soția Dumneavoastră nu a știut că ați fost la Auschwitz, pot să va întreb de ce ?

 

Peter Gardosch - Este un fenomen cunoscut, oamenii care au petrecut în acest iad nu au vrut să vorbească . ăsta este un simptom și în Israel.În Israel bunicii nu au spus copiilor ce li s-a întâmplat. Dacă soția mea nu m-ar fi animat nu aș fi scris cartea.

    

L.N. -  Este o carte tulburătoare, “Despăgubirea” se numește ea. Dumneavoastră ați fost ridicat dintr-un ghetou din Transilvania, aflat atunci sub administrație ungureasca și ați fost trimis la Auschwitz. Știați unde ați ajuns ?

 

P.G. - Când am ajuns, nu. Numai dimineață când am sosit în zorii zilei acolo, era ceva total neobișnuit, înspăimântător, până la orizont erau garduri de sârmă ghimpată pe coloane de beton. Dacă nu aș fi fost așa de trist, aș fi crezut că am sosit pe Lună undeva.

    L.N. - Cum ați scăpat ? Ați ajuns acolo, se făcea trierea, Dumneavoastră aveați 13-14 ani , cum de nu ați fost ucis așa cum se întâmpla cu cei foarte tineri ?

P.G. - Bunica mea mi-a spus, când ne-au luat, să îmbrac așa zisa blană de stradă a bunicului . Asta era un palton, stofa era afară și blana era înăuntru. Eu eram destul de mare, și atunci, și păream în această montură, solid. Neamțul, ofițerul - cred că era Mengele-  m-a întrebat " câți ani ai" și eu nici nu știu de ce, total automatic, i-am spus 17 și mi-a făcut semn să mă duc la stânga.

 

L.N. - V-ați dus la stânga și nu la dreapta, acolo unde s-au dus bunica Dumneavoastră, prietena Dumneavoastră din acea vreme, ...

P.G. - ...mama, sora ...

Luca Niculescu - Știați unde merg ei ?

 Peter Gardosch -  Nu. ei au spus să ne separăm , bărbații și femeile. Femeile, copiii, bătrânii și bărbații în partea cealaltă. 

L.N. - Și când ați siut, când ați aflat ce s-a întâmplat cu ei ?

 P.G. - Cu certitudine am aflat când m-am întors acasă la Târgu Mureș. Dar acolo deja s-a vorbit. Alții care erau mai demult acolo au vorbit ce se întâmplă și noi am văzut focul domnule Luca, se vedea focul din coșurile alea mari de cărămidă de mai mulți metri înălțime. Erau flăcări care ieșeau. Pe urmă am vorbit de acolo cu câțiva și ei spuneau : " ai să vezi tu ce e acolo !"

L.N.  - Cum era viața în lagăr la Auschwitz ? care au fost primele ....

P.G.  -  ...Îngrozitor, îngrozitor ! Dimineață la 5 ne-au sculat. Trebuia să formăm rânduri de câte 5 oameni. Într-o baracă din aceea erau o mie de oameni și stăteam acolo în așa numitul apel, toată ziua până seara și seara ne duceam înăuntru în această baracă. Dormeam ca niște heringi în cutia de sardele, nici nu ne puteam întoarce, așa de înghesuiți am fost.

L.N. -Cum ați reușit să scăpați domnule Peter Gardosch ? 

 

 P.G.  - Din când în când veneau niște soldați SS, nu ofițeri, soldați, care spuneau : "avem nevoie de oameni care vor să lucreze ." și atunci tatăl meu care a fost cu mine împreună și câțiva prieteni de-ai lui au spus : "dacă noi rămînem aici murim de foame " la mâncarea aceea pe care ne-o dădeau și ne-am prezentat : « vrem să mergem la lucru », și ne-au luat.

  L.N.  Astăzi se împlinesc 70 de ani de la eliberarea Auschwitzului. Care este sentimentul care vă încearcă azi ?

  P.G.  - Că am avut un noroc enorm pe care nu l-am ... că n-am avut dreptul la acest noroc, ăsta e sentimentul meu.

L.N.  Un noroc nemeritat ați spune ?

  P.G.  - Exact, ăsta e cuvântul, vă mulțumesc,... nemeritat.

L.N.  Întrebarea pe care ne-o punem și azi la 70 de ani de la Holocaust, de la eliberarea Auschwitzului, este : cum a fost posibil ? Dumneavoastră, care ați trecut prin acele orori, aveți un răspuns, cum a fost posibil ?

 P.G.  - Trebuie să va mărturisesc : nu am, pentru că niciodată noi n-am crezut că nemții sînt în stare să facă acest lucru. Bunicul meu era doctor, a făcut facultatea de medicină la Viena, este de neînchipuit ca nemții să facă așa ceva.

  L.N.  Este de neînchipuit spuneți Dumneavoastră ca nemții să facă așa ceva, totuși după război Dumneavoastră v-ați dus în Germania, locuiți în Germania. Cum de tocmai Germania ?

   P.G.  - Eu am crescut în cultura germană, noi am vorbit nemțește acasă. Eu am citit Goethe, Schiller, Thomas Mann, și eu m-am gândit că tot nazismul ăsta, tot iadul ăsta al naziștilor, a durat 12 ani. Germania există de 2000 de ani. Am crezut că ăsta nu e un lucru care se perpetuează. În România n-am vrut să rămîn, va spun sincer, din România am plecat în Israel. În Israel n-am vrut să rămîn. Soția mea era unguroaică și nu era evreică, nu s-a simțit bine în Israel și atunci unde să mă duc ?  

 

 

 
Peter Gardosch in dialog cu Luca Niculescu