Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Invitat de către Institutul Francez din București, Pascal Bruckner sosește din nou în România

pascal_bruckner.jpg

Pascal Bruckner

Puţini scriitori au curajul să-şi dezvăluie secretele personale. Pascal Bruckner o face în paginile acestui roman-confesiune. În fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, fiul cel bun se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic.

Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna.Va fi studentul lui Jankélévitch şi al lui Barthes, cel mai bun prieten al lui Alain Finkielkraut; considerat ca făcând parte dintre „intelectualii evrei” cu care se identifică fără a fi evreu, va iubi femei cu rădăcini îndepărtate, va fi un tată iubitor şi un scriitor de succes.

 

Mihaela Dedeoglu in dialog cu Pascal Bruckner

AscultăDownload

Vineri, 13 iunie, ora 22:00, la sala de cinema Elvire Popesco a Institutului Francez, va avea loc proiecţia filmului Luna amară (regia: Roman Polanski), adaptare după romanul  Luni de fiere al lui Pascal Bruckner, în prezența autorului și cu o discuție cu publicul.

Fiona si Nigel Dobson fac o călătorie cu vaporul, din Turcia în India. Pe vas, ei fac cunostință cu o tânără și fermecătoare femeie și cu soțul ei Oscar, invalid. Pe măsură ce se cunosc mai bine, Oscar îi povestește noului prieten dramatica lui poveste de dragoste, dominată de o pasiune distructivă, care începe ca o feerie, dar sfarșește ca un coșmar. Un film impresionant despre pasiune și ură, despre dragoste și moarte.

Sâmbătă, 14 iunie 2014, de la ora 16:00, Atrium-ul Institutului Francez din București va găzdui o conferință cu Pascal Bruckner pe tema familiei, urmat,  începând cu ora 18:00 de o prezentare a operei sale și o sesiune de autografe.

Pascal Bruckner, cunoscut romancier şi eseist francez, s-a născut la Paris în 1948. A fost profesor invitat al universităţii californiene Saint-Diego (1986–1995), profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (1990–1994), colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur şi, în prezent, al ziarului Le Monde

Figură-cheie a intelectualităţii pariziene, Pascal Bruckner este autorul eseurilor (Mizeria prosperităţiiEuforia perpetuăNoua dezordine amoroasă) şi romanelor (Iubirea faţă de aproapeleHoţii de frumuseţe – Premiul Renaudot 1997, Luni de fiereCăpcăunii anonimiPalatul chelfănelii etc.).

Vă invităm la seria de întâlniri cu Pascal Bruckner.