Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Anii romantici, de Gabriela Adameşteanu, în dezbatere la Bucureşti

anii_romantici.jpg

Anii romantici, de Gabriela Adameşteanu

Miercuri, 18 iunie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38, Bucureşti), va avea loc o întîlnire cu Gabriela Adameşteanu, unul dintre scriitorii de prim-plan ai literaturii române contemporane, cu prilejul lansării celui mai nou volum apărut în seria de autor pe care Polirom i-a dedicat-o, Anii romantici, bestsellerul editurii la Bookfest 2014, disponibil şi în ediţie digitală.

Invitaţi, alături de autoare: Adriana Bittel, Bianca Burţa-Cernat, Luminiţa Corneanu, Dan Cristea, Luca Niculescu
 

Moderator: Daniel Cristea-Enache

„Multă vreme n-am putut înţelege de ce un prozator şi-ar risipi forţele şi timpul într-un jurnal zilnic sau, la fel de rău, într-o carte de amintiri. Oricîte exemple celebre am avut la îndemînă, ele nu mă clinteau din părerea mea. Şi, de fapt, tot asta gîndesc şi azi, după ce, aproape contra voinţei mele, am scris această carte; şi nu exclud că aş mai putea scrie şi altele, în acelaşi gen.

Pentru mine, cartea aceasta reprezintă o victorie a vieţii contra imaginaţiei, a realităţii contra ficţiunii. Dar poate şi ce am scris aici este tot ficţiune, ficţiunea mea despre viaţa trăită sub semnul miracolului istoric şi al neliniştii că ne vom întoarce de unde scăpaserăm.” (Gabriela Adameşteanu)

Gabriela Adameşteanu s-a născut în 1942 la Târgu Ocna, într-o familie de intelectuali. A absolvit şcoala generală şi liceul în Piteşti, iar Facultatea de Limba şi Literatura Română, la Universitatea din Bucureşti. A fost redactor de enciclopedii (septembrie 1965 – decembrie 1984) şi „literatură actuală” (ianuarie 1985 – aprilie 1990). Membră a Uniunii Scriitorilor (din 1980) şi a Grupului pentru Dialog Social (ianuarie 1990 – mai 2014). A lucrat 16 ani la revista 22 (redactor-şef adjunct şi apoi redactor-şef). A iniţiat şi condus suplimentul ei literar, Bucureştiul Cultural (1998-2013). Membră a juriului internaţional care acordă premiul Uniunii Latine (2007-2010). Vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. A primit Premiul Hellman-Hammett pentru curaj în jurnalism atribuit de Human Rights Watch (2002) şi titlul „Chevalier de L’Ordre des Arts et Lettres“ (2013) atribuit de Ministerul de Cultură al Franţei. Constant reeditate în România, cărţile ei au fost traduse şi publicate în 15 limbi.