Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Zilele Multiculturalităţii. America, ieri şi azi

Primăria Sectorului 3 vă invită, sâmbătă 5 iulie, în Parcul Titan - Parcul Artelor la primul eveniment din acest an din cadrul programului : “AMERICA, IERI ŞI AZI”.

Organizat cu prilejul Zilei Naţionale a SUA, evenimentul se va deschide la ora 18:00 cu vernisajul Expoziţiei în aer liber intitulată “America ieri şi azi”, prin care cetăţenii Sectorului 3 se vor putea întâlni cu istoria şi arta americană, expoziţia prezentând publicului cele mai importante momente din istoria constituirii Statelor Unite ale Americii, dar şi portretele unora dintre acele personalităţi ale ştiinţei şi artei americane care au marcat evoluţia civilizaţiei moderne. 

De la ora 18:30 muzica americană va cuceri publicul cu primul concert susţinut de Big Band-ul “Accoustic” dirijat de Daniel Jinga, pe ritmuri de pop, jazz, soul şi cover-uri celebre. 

De la ora 20:00, pe scenă va urca invitatul special al serii, Ştefan Bănică acompaniat de Band-ul său, într-un concert dedicat Zilei Naţionale a SUA, interpretând cele mai mari hituri ale artistului şi cele mai cunoscute melodii rock'n'roll.  

Primăria Sectorului 3 vă invită la o sâmbătă americană, în Parcul Artelor , la o nouă întâlnire sub motto-ul: Creativitate - Eleganţă - Performanţă. 

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor. 

Intrarea este liberă.