Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Românii și Marele Război” – expoziție foto-documentară la Milano dedicată aniversării centenarului Primului Război Mondial

poster_70x100_ok-01.jpg

„Românii și Marele Război” – expoziție foto-documentară la Milano dedicată aniversării centenarului Primului Război Mondial

Marți, 15 iulie 2014, ora 18:00, la Palatul Cusani din Milano va avea loc inaugurarea expoziției foto-documentare cu titlul „I Romeni e la Grande Guerra/Românii și Marele Război”. 

Evenimentul, organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României la Milano, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Circolo Unificato Esercito din Milano și Comando Militare Esercito Lombardia, beneficiază de patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, al Regiunii Lombardia, al Provinciei Milano și al Primăriei orașului Milano. 

În urma colaborării dintre Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a rezultat expoziţia „I Romeni e la Grande Guerra/Românii și Marele Război” ce reunește peste 40 de panouri foto-documentare menite să prezinte publicului implicarea românilor și a României în Primului Război Mondial, pe baza documentelor de arhivă, a fotografiilor, ilustrațiilor contemporane și a documentelor de presă. 

Cu acest prilej, după inaugurarea expoziției, va avea loc, cu sprijinul Consulatului General al României la Milano, un recitalul muzical susținut de tinerii pianiști Andreas Iliuță și Fabiani Gabriel Andrei Prcsina.  

Expoziţia beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi va rămâne deschisă publicului până în data de 25 iulie a.c., la Palatul Cusani din Milano (Via Brera 15, Milano). Intrarea este liberă. Program de vizitare: 9:00–12:00 și 14:30–16:00. Participarea la vernisajul expoziției se face pe bază de invitație, iar confirmările sunt așteptate la nr. de telefon: 3349976873 sau pe e-mail: mihai.stan@icr.ro

Organizatori: Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României la Milano, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

În colaborare cu: Circolo Unificato Esercito din Milano și Comando Militare Esercito Lombardia.

Cu patronajul: Ambasada României în Republica Italiană, Regiunea Lombardia, Provincia Milano și Primăria orașului Milano.