Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Let’s speak software! În nori şi pe pământ

În limbajul software, substantivele aplicaţii, sisteme şi controlul, managementul sunt înrudite. La fel de prietenoşi sunt dezvoltatorii, oamenii de marketing şi de vânzări. Asta ca să nu mai vorbim despre consumatorii de astfel de produse informatice. 

Este o lume în care termenii nu mai sunt de mult timp tehnici, limbajul a devenit unul comun, reuşind să întregească diverse comunităţi şi să aducă oamenii mai aproape, prin pasiunile lor.

“Acesta a fost şi principiul conferinţei Let’s speak software, un eveniment marca Softlead, ce va fi organizat la finalul lunii noiembrie, în data de 28, la Crystal Palace Ballroom. Un prilej de a aduce aproape producătorii soluţiilor software şi achizitorii, de a-i provoca, în sensul cel mai bun, la oferirea feed-back-urilor, părerilor argumentate, ce stau în spatele a sute sau mii de ore de testare a unui astfel de soft. Şi, ce poate fi mai important pentru un dezvoltator software, decât să construiască, pornind de la cerinţele propriilor consumatori”, Alexandra Roată, Managing Partner Softlead.

Agenda conferinţei Let’s speak software! include speakeri reprezentanţi ai companiilor IBM, KPMG, Zitec, Appscend, Romsym Data, CRM4YOU, Fluentis, Avantera, ECOMpedia (Liviu Taloi), precum şi mulţi alţii, care vor vorbi despre suitele de aplicaţii software prezente pe piaţă, despre tendinţe, nevoi, strategii, probleme sau riscuri. De asemenea, teme precum cloud computing, Software as a Service, Platform as a Service.

Toţi cei prezenţi se vor bucura de interacţiune, posibilitatea socializării oficiale sau neconvenţionale, precum şi îndeplinirea celor mai importante obiective, acelea de generare a lead-urilor şi de stabilire a unor parteneriate pe termen lung între companiile producătoare şi consumatorii active.

“Ne dorim ca această conferinţă să fie prima dintr-un lung şir de evenimente dedicate industriei software, prin care să facilităm accesul nu doar către un limbaj dedicat, pe care îl cunosc sute sau chiar mii de companii software din România, ci şi către noi direcţii de business”, Alexandra Roată.

Conferinţa se bucură de sprijinul partenerilor săi: B-Logic Business Software, Microsoft, DasCloud, Laptop News, Gadget Trends, RFI, Agora, ADSI, ARIES, Softbinator, Romanian Startups, Femei în Afaceri, CIO Council, EuroCloud, myJob.

Participarea la eveniment se va face pe baza invitaţiei sau prin achitarea unei taxe.

Pentru înregistrare sau pentru a afla mai multe informaţii despre eveniment, toţi cei interesaţi pot urmări pagina letsspeaksoftware.com.

 

Despre Softlead

Softlead este prima platformă integrată dedicată produselor de tip software din România: aplicaţii, Content Management System (CMS), Customer Relationship Management (CRM), Enterprise Resource Planning (ERP), soft-uri dedicate dezvoltării şi managementului organizaţional, educative, de management al informaţiilor, dedicate gestiunii stocurilor,  din domeniul juridic, multimedia, precum şi multe altele.

Softlead cuprinde o bază de date de peste 320 de soft-uri însoţite de un set complet de funcţionalităţi, descrieri, demo-uri, precum şi datele de contact ale companiilor producătoare.

Toţi utilizatorii platformei pot identifica, în funcţie de filtrele de selecţie date, aplicaţia de tip software care se potriveşte cel mai bine business-ului dezvoltat sau propriilor planuri de promovare.

Cu ajutorul softlead.ro, utilizatorii vor reuşi optimizarea timpului de cercetare a nişei vizate, prin aplicarea filtrelor de selecţie potrivite sau prin intermediul contentului specializat (advertoriale, comunicate de presă, evenimente actualizate).

Tags: