Festivalul Filmului Francez - ediția 2014

grandcentral.jpg

Festivalul Filmului Francez - ediția 2014

Festivalul Filmului Francez, organizat de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie, a adunat 800 de spectatori la Cluj şi peste 9000 in cele 6 orase care l-au găzduit până acum (Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi, Timişoara, Constanţa). Festivalul continuă în 22-24 noiembrie la Buzău şi în 28-30 noiembrie la Târgu-Mureş (cinema Arta).

Secțiunea „Competiție” a festivalului a adus în lumina reflectoarelor regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Anul acesta 8 regizori s-au supus votului publicului, filmul câștigătorul primind o subvenție pentru distribuție în sălile de cinematograf din România.

În urma votului publicului, filmul Grand Central, de Rebecca Zlotowksi a fost declarat câștigător.

Regizoarea a studiat la școala La Fémis și și-a început cariera ca scenaristă de scurtmetraje. Filmul său de debut, Belle Epine cu actrița Léa Seydoux în rol principal, a câștigat Premiul Louis Delluc pentru cel mai bun debut în 2010. Grand central este cel de-al doilea lungmetraj al său și a fost recompensat deja cu Premiul François Chalais la Festivalul de la Cannes 2013 (secțiunea Un certain regard) iar Léa Seydoux a primit Premiul special Lumières pentru cea mai bună actriță. 

Filmul spune povestea lui Gary care ajunge să fie angajat într-o centrală nucleară. Acolo, aproape de reactoare, unde radiațiile sunt cele mai puternice, se îndrăgostește de Karole, soția lui Toni. Dragostea interzisă și radiațiile îl contaminează lent pe Gary. Fiecare zi care trece devine o amenințare pentru el.

Partenerii Competiției au fost: TV5 Monde, RFI și GDF SUEZ.