Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tur ghidat în cadrul expoziţiei Ştefan Câlţia. Locuri

Vizitatorii expoziţiei Ştefan Câlţia. Locuri din cadrul Muzeului de Artă Timişoara se pot înscrie la un nou tur ghidat susţinut de către una dintre curatoarele expoziţiei în data de 29 noiembrie, la ora 17:00.

În ansamblul ei, expoziţia a fost gândită ca o căluză care ne poartă prin meandrele imaginarului lui Ştefan Câlţia, dând seama de această multitudine de nuclee şi intersecţii, ramificaţii şi locuri – simbolice, culturale şi personale-, ce îi animă creaţia ultimilor zece ani. Traseul urmăreşte motivele şi poveştile celor şapte săli: SALA CRUCII LUI BECHEŞ, SALA GRĂDINARILOR, SALA LUI WILHELM ȘI ÁRPÁD MÜHLE, SALA CĂLĂTORIEI, SALA DESENELOR ÎNALTE, SALA LOCURI, SALA LUMII-CA-TEATRU.

Durata unui tur este de aproximativ 45 de minute, iar înscrierile se fac la casa de bilete sau la numărul de telefon: 0256/491.592. Participarea se face în limita în limita locurilor disponibile.

"Veșmântul a fost și este un reper cultural care poate releva adevăruri bine ascunse. Vesmîntul este elementul care relevă și susține lumea interioară a oricărui personaj. De acum dar și de alta dată. Personajele din picturile lui Ștefan Câlția sunt "susținute" și definite în imponderabilitate - mai ales a veșmintelor. Moda contemporană, oricât de bizar ar părea își propune același lucru. Personajele dinamice din tablourile lui Ștefan Câlția sunt într-o simetrie perfectă cu modelele de catwalk prezente în show-urile unor designeri contemporani precum: Alexander McQueen, Dries Van Noten, Raf Simons/Dior, Iris Van Herpen etc. Toate aceste lucruri nu definesc decât un singur aspect: veșmântul, interpretat corect este o formă de comunicare și putere pe care nu o (mai) putem ignora." Marian Pălie

Marian Pǎlie este absolvent al Facultǎții de Teologie Didacticǎ Romano-Catolicǎ din București și al programului de master Strategii de Modǎ și Costum de la Universitatea Naționalǎ de Artǎ din București. Din 2004 colaboreazǎ cu cele mai importante reviste de modǎ din România. Din 2010 este freelancer și oferă consultanță pentru o serie de branduri românești.

Tags: