Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Polonezii colorează blocuri din Militari

pictura_murala_2015_proiect.jpg

Pictură murală 2015 proiect
Pictură murală 2015 proiect

Un grup de artiști din Polonia au creat o pictură monumentală, cu tema „Drepturile copiilor”, pe peretele exterior al blocului aflat pe Bulevardul Iuliu Maniu. Este deja a treia lucrare de acest gen realizată în cadrul unui proiect comun al Institutului Polonez din București cu Primăria Sectorului 6. Dezvelirea ei va avea loc miercuri, 7 octombrie 2015.

„Conceptul picturii se referă în mod direct la procesul de formare și dezvoltare a personalității copiilor încă de la începutul existenței lor”, subliniază Maja Wawrzyk, director al Institutului Polonez din București.

”Se bazează pe ideile și valorile promovate de către Janusz Korczak, pedagog și scriitor polonez-evreu, ale cărui idei au stat la baza Convenției pentru Drepturile Copilului a ONU.” 

Proiectul picturii utilizează binecunoscutul joc în care copilul trebuie să unească punctele de pe o foaie pentru a descoperi desenul. Numărul de 18 puncte (ani), care după ce sunt unite formează un zmeu, reprezintă vârsta majoratului și momentul în care, din punct de vedere simbolic, tânărul este pregătit pentru a „zbura” în lume și a se realiza. Motivul zmeului este folosit ca simbol de libertate, ușurătate și lipsa obstacolelor în descoperirea lumii. 

Autorul proiectului este tânărul artist polonez, Wojciech Woźniak, care, alături de ceilalți membri ai Școlii de Pictură Murală din Gdańsk: Rafał Roskowiński, Jacek Zdybel și Monika Reut, a participat la executarea lucrării. Acești artiști au contribuit și la crearea celebrei Galerie de Artă Monumentală din cartierul Zaspa din Gdańsk, care în prezent conține 60 de picturi murale.

Datorită ei, acest cartier muncitoresc obişnuit, cunoscut doar pentru faptul că în anii ’80, într-unul dintre blocuri a locuit Lech Wałęsa, a devenit o atracţie culturală şi turistică a oraşului, precum şi un loc de întâlnire şi creaţie pentru artişti din diferite domenii. Primăria Sectorului 6 și Institutului Polonez din București, care a inițiat proiectul în anul 2013, în colaborare cu Institutul Culturii Urbane și Școala de Pictură Murală din Gdańsk își doresc același lucru și pentru cartierul Militari.

Organizatorii mulțumesc firmei Daw Bența România – distribuitorul produselor Caparol, precum și firmei Erbașu pentru sprijinul oferit.

Dezvelirea picturii monumentale: 7 octombrie 2015, ora 11:00, Bulevardul Iuliu Maniu nr. 190 (peretele de est).