Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brainstorming la Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României este în căutarea unei noi viziuni și dorește să vadă ce poate face o colecție muzeală impresionantă și multe minți ingenioase. În acest sens, invită artiștii și antreprenorii activi în sectoarele creative - arhitecți, gameri, designeri, marketeri, artiști vizuali, performeri etc. - la un brainstorming în MNAR pe data de 5 mai, ora 11.00, pentru a pune bazele unei colaborări concrete pe idei și proiecte.

Când un muzeu întâlnește comunitățile creative apare un concept nou - muzeul creativ.

Ce pune la bătaie Muzeul Național de Artă al României?
 -    un loc plin de potențial pentru diferite forme de expunere: spectacole, filme de artă, reclame istețe, design de produs;
-    o colecție stimulantă, numai bună pentru dezvoltare de conținuturi de tot felul;
-    expertiză de cel mai înalt nivel de la profesioniștii acestei colecții;
-    un grad ridicat de încredere publică și o audiență conturată și stabilă.

Viitorii parteneri ai Muzeului Național de Artă al României din sectoarele culturale și creative, care vor dori să lucreze cu muzeul trebuie să fie conștienți de faptul că unele responsabilități muzeale implică și un regim special de lucru:
    -    Muzeul trebuie să-și protejeze colecția pentru viitor și să asigure o balanță între beneficiul public conform căruia facem patrimoniul accesibil și riscul ca acesta să fie în pericol;
    -    Muzeele trebuie să genereze un venit suplimentar evident în actualul context economic, dar acest demers trebuie echilibrat cu rolul său de instituție publică, unde prioritare sunt capitalul cultural, interesul social și accesibilitatea publică.

Discuțiile vor fi urmate de un tur asistat prin galeriile muzeului, la vânătoare de detalii care să vă inspire creațiile și să transforme MNAR într-un STUDIO CREATIV.

Pentru participare este suficient sa trimiteți un email la: comunicare@art.museum.ro, cu: nume, organizația pe care o reprezentați și număr de mobil.

Întâlnirea va avea loc în sala de proiecții a MNAR (intrarea A2).

Detalii la http://www.mnar.arts.ro/ și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Artă al României.