Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nominalizații la concursul „Discursuri critice” își prezintă ideile la Trienala de Arhitectură

A doua parte a Trienalei de Arhitectură East Centric pune „argumentul” în centrul atenției cu susținerea eseurilor de către nominalizații la modulul Discursuri Critice și conferințele profesorilor invitați. În weekend-ul 1-2 octombrie începe modulul „Discursuri Critice” - al treilea din cadrul Trienalei de Arhitectură East Centric cu ultima etapă de jurizare în cadrul concursului de eseuri.

Nominalizații din Croația, Elveția, Germania, Marea Britanie, Polonia, România vin să-și împărtășească ideile în fața juriului prezidat de celebrul teoretician Alberto Pérez-Gómez.

Trienala de Arhitectură le propune nominalizaților (profesori, studenți, arhitecți și designeri) o platformă de expunere a ideilor, eseurile lor urmând să fie cuprinse în cartea modulului „Discursuri critice”.

Prezentările celor 11 perspective asupra arhitecturii contemporane au loc în două sesiuni, sâmbătă și duminică, de la ora 10:00, la Vila Radu Rosetti (strada Moxa, nr. 5). Intrarea este liberă.

Aflați cine sunt nominalizații fiecărei secțiuni și ce teme abordează

Seria conferințelor continuă cu prelegeri susținute de profesorii Alberto Pérez-Gómez - Canada și de Vladimir Šlapeta - Cehia. Acestea au loc sâmbătă, respectiv duminică, de la ora 18:00, în Sala Media a Teatrului Național din București.

Pornind de la tema ediției - Drifting, programul „derapează” spre muzică cu invitația la concertul Corului Sound - Sunetul Anamorphosys, 9 momente muzicale, intrarea este liberă.

Trienala de Arhitectură vă invită să luați (activ) parte la sesiunile de prezentare, la conferințe și la gala de premiere în care vom afla câștigătorii Premiilor Trienalei de Arhitectură East Centric pentru Discursuri Critice.

Gala conține un moment de celebrare a mentorului / profesorului și are loc duminică, de la ora 20.00 tot în Sala Media (TNB).

Concursul de eseuri Discursuri Critice este unul dintre cele mai interesante locuri pentru a-ți împărtăși cercetarea cu oameni care lucrează în aceeași zonă geografică. Fenomenele din estul Europei sunt foarte complexe, iar problematicile ridicate sunt diverse. Din acest motiv, acest concurs este o oportunitate excelentă de a împărtăși idei, viziuni și cunoaștere. - Luigi Pintacuda (Italia, câștigător al ediției trecute a concursului și membru în juriul actualei).

Conferința Alberto Pérez-Gómez
Sâmbătă, 1 octombrie, ora 18.00, Sala Media a Teatrului Național București

Locurile sunt limitate iar înscrierea se face online pe:
http://bucharest-triennale.eu/events/schedule/alberto-perez-gomez  

Conferința Vladimir Šlapeta

Duminică, 2 octombrie, ora 18.00, Sala Media a Teatrului Național București

Înscrierea la conferință se face urmând pașii din acest link:
http://bucharest-triennale.eu/events/schedule/vladimir-slapeta

 

Programul complet al weekend-ului „Discursuri Critice”

Vila Radu Rosetti, Sala de Conferinţe
strada Moxa, nr. 5

  • sâmbătă 01.10 – ora 10:00 – sesiune de prezentare a eseurilor nominalizate / Perspective practice, intrare liberă.

  • duminică 02.10 – ora 10:00 – sesiune de prezentare a eseurilor nominalizate / Perspective teoretice, intrare liberă.

Teatrul Naţional București, Sala Media

  • vineri 30.09 – ora 16:00 – Utopia, expoziţia proiectelor – intrare liberă

  • sâmbătă 01.10 – ora 18:00 – conferinţă susţinută de Alberto Pérez-Gómez (bilete disponibile pe site-ul trienalei: http://bucharest-triennale.eu/events/schedule/alberto-perez-gomez)

  • sâmbătă 01.10 – ora 19:00 – lansare de carte: «Bucureşti, oraş în aşteptare», Luigi Pintacuda – intrare liberă

  • sâmbătă 01.10 – ora 20:00 – concert Sound Anamorphosys susținut de corul SOUND – intrare liberă

  • duminică 02.10 – conferinţă susţinută de Vladimir Šlapeta (bilete disponibile pe site-ul trienalei: http://bucharest-triennale.eu/events/schedule/vladimir-slapeta )

Ultimul weekend al Trienalei este dedicat proiectului asociat „Agora Experiments”, programul complet este online, expozițiile de arhitectură sunt deschise zilnic, între orele 10.00-18.00, intrarea este liberă.

Detalii pe www.bucharest-triennale.eu

Sursa: Trienala de Arhitectură East Centric