Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cornel Ion, director RFI România, Cavaler al Ordinului Național al Meritului

cornel-ion.jpg

Cornel Ion
Cornel Ion

Cornel Ion, director al Radio France Internationale România, va fi distins cu Ordinul Național al Meritului în grad de Cavaler. Înalta distincţie îi va fi înmânată de către Excelenţa Sa François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, în cadrul unei ceremonii care va avea loc marți, 25 octombrie, la Reședința Franței, de la ora 18.00.

„Pe parcursul unui sfert de secol de activitate în domeniul radioului, nu ați încetat să lucrați pentru ca RFI să ocupe un loc de referință, lăsând totuși să se vadă ceea ce îl diferențiază. Grație dumneavoastră și echipelor dumneavoastră,  atât Franța  cât și valorile pe care ea le apără, au fost pe deplin promovate în România”, a declarat Excelenţa Sa François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România.

Absolvent al Facultății de electronică, telecomunicații și tehnologie a informației, din cadrul Universității Politehnica din București, Cornel Ion se alătură echipei RFI din 1990. Din 1992 și până 1998, este director de programe la radioul-școală Delta RFI care difuzează programe în franceză și în română, realizate la București de către o echipă de studenți români la Facultatea de Jurnalism și de către jurnaliștii din redacția RFI de la Paris.

În 1998, Cornel Ion devine director al RFI România, care, sub conducerea sa, a urmat o strategie eficientă de dezvoltare, în prezent fiind prezent în principalele orașe din România: București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova și Sibiu, dar și la Chișinău în Republica Moldova.

RFI România difuzează programe în română şi în franceză consacrate actualităţii, culturii şi francofoniei. Cu o echipă de jurnalişti aflaţi la Bucureşti şi Paris, RFI România difuzează zilnic 13 ore de programe  proprii acordând o atenţie specială actualităţii. Postul emite în FM la Bucureşti, Iaşi, Craiova, Cluj, Sibiu, Timişoara şi Chişinău. Alte 60 de posturi de radio locale din ţară preiau o parte din programe. Radioul este ascultat săptămânal de aproape 300.000 de persoane în întreaga ţară.