Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Exclusiv RFI: Imagini rare cu Regele Mihai I (1921 - 1947)

RFI prezintă un foto-reportaj cu imagini aflate în custoria Arhivelor Naționale ale României.

Mihai I a fost rege al  României în două perioade, ambele suprinzându-l la vârste fragede. Prima sa misiune regală a început între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, iar cea de-a doua între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. 

La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu a avut putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub supravegherea serviciilor de informaţii. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

Când destinul războiului s-a întors şi forţele sovietice au ajuns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să înfăptuitască  Actul de la  23 august 1944 care a presupus: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923. 

Regele Mihai era atunci un tânăr de 23 de ani care lua în responsabilitatea sa cel mai greu moment din istoria recentă a României. Armata Regală Română era şa acel moment aliată a regimului Germaniei nazistă și parte a unui război asimetric cu Armata Roșie sovietică.

România pierduse Cadrilaterul, iar Transilvania de Nord, cu Clujul, Oradea și Târgu-Mureșul se afla sub ocupație maghiară. Lipsit de sprijinul Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, cu situaţia Transilvaniei ca mijloc de şantaj al ruşilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.

În aceşti ani, suveranul s-a profilat într-un simbol naţional al rezistenţei. 
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveţia.  Cuplul regal are cinci fiice, pe principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. 

Mulțumiri pentru sprijin doamnelor Alina Pavelescu, Gabriela Preotesi, Nicoleta Bolintiș de la Arhivele Naționale ale României.

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-6-00041

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-1-00436

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-1-00437

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-1-00439-3

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-1-00444

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-6-00041-58

Mihai I cu mama sa, Principesa Elena a Greciei. Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-6-00041-68

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-6-00041-72

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-6-00041-76

Mihai I în copilărie Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-F-01073-6-00041-78

Mihai I în copilărie cu tatăl său, Carol al II-lea.  Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-FD-01073-2-00151

Mihai I în copilărie cu tatăl său, Carol al II-lea.  Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-FD-01073-2-00182

Mihai I în copilărie cu tatăl său, Carol al II-lea.  Foto: Arhivele Naţionale ale României, Cota: BU-FD-01073-2-00201-3

Regele Mihai și Ion Antonescu pe treptele unei instituții. Cota: BU-F-01073-1-10932-09

Regele Mihai împreună cu Ion Antonescu și ofițeri germani la o manifestare militară, Cota: BU-F-01073-1-10932-11

Regele Mihai, Ion Antonescu, Horia Sima și ofițeri germani la o tribună oficială în cadrul unei manifestări militare, Cota: BU-F-01073-1-10932-14

 

Regele Mihai, Regina mamă Elena, Horia Sima și Ion Antonescu la o defilare în București, Cota: BU-F-01073-1-10932-15

Regele Mihai, Regina mamă Elena și un reprezentant al Bisericii ortodoxe române la o manifestare, Cota: BU-F-01073-1-10932-17

Regele Mihai și regina mamă Elena la o manifestare, Cota: BU-F-01073-1-10932-18

Regele Mihai salutându-se cu ofițeri germani, Cota: BU-F-01073-1-10932-20

Regele Mihai și Ion Antonescu într-o mașină, Cota: BU-F-01073-1-10932-21

Regele Mihai, Ion Antonescu, Horia Sima și ofițeri germani la o tribună oficială, Cota: BU-F-01073-1-10932-22

Regele Mihai în mijlocul unor cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, Cota: BU-F-01073-1-10932-23

Regele Mihai, Ion Antonescu, regina mamă Elena, Horia Sima pe trepte la Patriarhia română, Cota: BU-F-01073-1-10932-24

Regele Mihai la un dineu oficial, Cota: BU-F-01073-1-10932-27

Regele Mihai, regina mamă Elena și Ion Antonescu, Cota: BU-F-01073-1-10932-30

Regele Mihai, Mihai Antonescu, mitropolitul Nicodim, Ion Petrovici, general Popescu, general Nicolae Stoenescu, Aurel Pană, dr. P. Tomescu la o festivitate la Palatul Regal pe 1 ianuarie, Cota: BU-F-01073-2-00442

Principele Mihai ţinând un discurs. Constantin Argetoianu (om politic român şi prim-ministru al României între 28 septembrie 1939 şi 23 noiembrie 1939 din partea Partidului Naţional Liberal) la tribună, Cota: BU-F-01073-2-03176-07

Principele Mihai al României alături de cercetaşi în anul 1935, Cota: BU-F-01073-1-00457-2

Carol al II lea şi principele Mihai cu ocazia vizitei preşedintelui cehoslovac Eduard Benes în România în anul 1936, Cota: BU-F-01073-2-00319-11

Regele Carol al II lea, principele Mihai şi principesa Elisabeta la o manifestare la Palat în anul 1940, Cota: BU-F-01073-1-10994-91