Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


După mai bine de 20 de ani de la primul proiect Periferic de artă contemporană au început și lucrările de reabilitare a Băii Turcești și de transformare a acesteia într-un Centru Internațional care să susțină astfel de evenimente. Investiția este finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar documentația prevede o valoare totală de 21,86 milioane de lei, din care 21,42 de milioane reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă solicitată. Inaugurarea ar trebui să aibă loc la sfârșitul anului 2020.