Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Roşia Montană (Foto: RFI/Cosmin Ruscior-arhivă)

La Roşia Montană te frapează două lucruri: clădirile dărăpănate şi liniştea. E la fel de linişte ca-n mina de aur, unde nu mai lucrează nimeni. Doar câţiva turişti rătăciţi prin Apuseni mai trec pe acolo, spre satisfacţia proprietarilor de cârciumi din zonă.

Roşia Montană pare un oraş părăsit. Când nu e vreun festival în zonă, oamenii stau mai mult în case. De fapt, nici nu prea ai ce să faci "în oraş", din două motive. În primul rând, cu greu poate fi numit "oraş", e mai degrabă un sat cu ceva pretenţii urbane. În al doilea rând, nu ai unde să ieşi din casă. Într-una din pieţele mari ale localităţii sunt doar două terase. Mai exact, cârciumi, unde trag turiştii care caută puţină răcoare şi nişte apă rece. A, şi mai e un magazin mixt, unde găseşti tot ce-ţi trebuie, de la biscuiţi şi sucuri, până la carne, hârtie igienică şi detergenţi. Nu ştiu dacă v-am spus că vânzătoarea de aici e şi chelneriţa de la terasa vecină.

Una din piaţetele din Roşia Montană îmi atrage atenţia prin faptul că pe mai toate clădirile care o străjuiesc sunt bannere prin care eşti anunţat că localnicii vor locuri de muncă şi că mineritul este pâinea lor. Două-trei case vechi sunt renovate. Celelalte arată ca după război.

De departe, cel mai interesant lucru la Roşia Montană este vizita în galeriile romane. Ghidului îi merge gura non-stop vreo jumătate de oră, dar spune poveşti atât de interesante, încât uiţi că te afli într-o văgăună rece sub pământ. După câteva minute începi deja să vezi cu ochii minţii şi ajutat de debitul verbal al talentatului ghid cu cască de miner pe cap, cum scoteau aurul sclavii romanilor, pe vremuri...